Plimbarea

Peisajul oscilează, aduce când a primăvară, când a iarnă. Noi oscilăm, nu mai știm ce vrem. Nevoia de soare rămâne însă neschimbată. Malul lacului nu are acest privilegiu, acesta ne apare astăzi alterat, atins de viciile de moralitate și învățătură ale omului. Urmele pângăririi sunt presărate aproape cu o simetrie intenționată de-alungul drumului, teren minat, atenție! Îți vine să plângi, de milă, scârbă, furie, neputință. Întorc capul, copiii aleargă, băieții, pe mica plajă nisipoasă formată de secarea apelor, iar Kiti foșnește cu pașii ei, absorbită de sunetele plăcute, călcând în picioare stuful tăiat aproape de pământ, pe o linie paralelă și foarte apropiată cu malul. Xoco ne depășește în mers buiestru, apoi ne așteaptă, coboară în lac să se adape, ne zâmbește protector și recunoscător. Eu fotografiez copiii, pe noi, câinele, apa, păsările, plantele, nu am mai ieșit de mult din casă pentru o plimbare, aceasta îmi este scuza pentru declanșările repetate ale aparatului de fotografiat. Tati o urmează pe Kiti și îi limitează temător rarele porniri către mizeriile întâlnite. Câțiva pescăruși înoată la suprafața lacului, alții caută hrană mergând pe bucățile largi de apă rămasă încă înghețată.