Felix stă în portbagaj alături de vărul sau cu un an mai mic (clasa pregătitoare). V-am văzut împreună la sport, cum a fost, îi întreb. Felix se bosumflă și, nervos, îmi strigă că din cauza bebeilor, accentuează, bebeilor, echipa lui a pierdut nu știu ce concurs. Vărul mai mic, care este renumit în familie că este ecoul lui Felix, zice și el, tot pe ton răstit, precum al lui Felix, 'da, am pierdut din cauza bebeilor'. În clipa asta, Felix se oprește din ceea ce vrea să spună, se uită la vărul său și zice: 'dar și tu ești unul dintre ei!', căci 'bebeii' sunt cei de clasa pregătitoare, normal. Încep să râdă.
Felix are de ieri carnet de note. Îmi vine să râd, carnet de note. Ha, ha, ha. Ca urmare a nepotrivirii care mă face să râd, mă gândesc că există copii care, până la o anumită vârstă (nu știu care), ar putea să urmeze un tip de școală (inexistent) care să le permită un orar flexibil, liber ales, fără să periclităm buna lor dezvoltare cognitivă, emoțională și socială. Copii există, școală, nu. Felix nu vrea astăzi la școală, doar astăzi. Totuși pleacă la școală, are pe băncuța lui un carnet de note de luat, pe care l-a uitat ieri acolo. Ion este prietenul lui cel mai bun, vorbește mult, ca el, este mai solid, îl apără în fața copiilor mai mari, dacă este cazul, spunându-le că Felix are un frate mai mare, pe care nu ar vrea să îl cunoască. Felix se bucură când vorbește despre Ion. Doinița este năzdrăvană, ieri Felix a atins-o din greșeală, iar ea l-a apostrofat cam dur, 'de azi înainte, nu mai ești prietenul meu', însă Felix nu o crede pe cuvânt. Este frumos la școală, orele de sport și de matematică îi plac cel mai mult. Și profesorul de limba engleză este foarte simpatic, acesta este un ninja în fața viespilor care au pătruns în clasă. Câteodată, în timpul zilei, lui Felix i se face dor de mine. Ca să îi alin dorul, de ieri i-am dat să țină în buzunar un ghemuleț rotund de ață roz, pe care Felix îl simte când vrea el cu degetele vârâte în deschizătura pantalonilor. Sper să nu plângă la școală, sper să se bucure cu prietenii lui și să râdă mult. Uite ce lipsește adesea școlii, zâmbetul pe buze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu