miercuri, 21 august 2013

Visul s-a împlinit!


O promisiune mai veche ce se ține chiar acum, să pescuiască în cel mai încântător loc din țara noastră, Delta Dunării. Au încercat ei în mai multe rânduri să pescuiască și chiar au făcut-o, dar, aproape de fiecare dată, au revenit nemulțumiți de pe baltă. Horica și Bicu. Trăsături prea puține, echipament incomplet, tehnică deficitară? Poate câte ceva din fiecare, doar pasiunea s-a menținut intactă. Între timp, pregătirea excursiei de pescuit din deltă a fost temeinică. Horica are aproape tot atât de multe unelte performante pentru pescuit, câte cunoștințe despre acest sport a tot acumulat. El este o mică enciclopedie teoretică a artei pescuitului, cu toate celelalte lucruri pentru care are pasiune i se întâmplă la fel, citește mult, așadar cunoaște multe lucruri. Iată că acum are ocazie ideală să își testeze cunoștințele. Au plecat de acasă însoțiți de tati, tati, nici foarte tinerel, ca Horica, nici foarte matur, ca Bicu, el are rolul de a ține pasiunea pescarilor noștri în frâu, de a fotografia capturile, de a se bucura de zilele sfârșitului de august într-un asemenea decor superb și, de ce nu, de a își face inițierea în pescuit. Ușor frustrați de captura slabă din ultimii ani, Horica și bunicul și-au promis solemn la plecare că, în cazul în care nu vor prinde acea știucă din închipuirile lor informate și numai pe aceea, își vor rupe de ciudă undițele în două și vor renunța definitiv la pescuit. Ei bine, astăzi pot respira ușurată. Știuca aceea a tras unde trebuie. Nu le urez baftă, asta în niciun caz nu i se face unui pescar.






3 comentarii:

Aurelia spunea...

Vai, ce frumos ai scris! Delta e una dintre... iubirile mele, daca pot spune asa. Imi doresc de multi ani sa revin in Delta, poate de vreo 10. M-am bucurat tare mult cand i-am vazut pe pescarii tai acolo!

MihaelaMaria spunea...

Multumesc, Aurelia, cred ca le e f bine acolo, in raiul pasarilor si al pestilor. Sper sa ajungi iarasi in Delta cat de curand!

ioanai spunea...

Da, nu se ureaza "bafta", se ureaza "fir intins! " :-)