sâmbătă, 3 august 2013

O viziune


Cobor treaptă cu treaptă și mă concentrez să calc cât mai silențios, fără să am vreun motiv anume să o fac. Este un simplu joc, o variantă a aceluiași joc pe care îl tot joc de când mă știu, anume, să mă străduiesc să calc într-un anumit desen din mintea mea și numai în limitele lui, altfel urmările ar putea fi neplăcute, un joc geometric pentru concentrare, atenție, control, un joc pur și simplu, așadar ceva pentru relaxare. O adiere ușoară îmi ridică ochii de pe treptele scrâșnitoare, iar imaginea ivită mă relaxează înaintea jocului meu absurd.


2 comentarii:

Anonim spunea...

Din cand in cand revin si te citesc. Esti o mare mangaiere si bucurie si durere pentru mine. Ma uit cu drag la copiii tai, cum cresc, cat de frumosi sunt. Toate gandurile bune se inghesuie sa iasa - dar la ce bun? Tu deja ai inteles.
Al meu - doar unul - implineste curand 20 de ani. Leut si el. Il stiai candva, cand incercasem un blog cu "adhd". Si eu, ca tine, desi mult in urma ta, cu dragoste, cu bucurie, cu durere. Sunt mandra de tine.
Ca sa stii ca mai e cineva care va iubeste.
Ivona

MihaelaMaria spunea...

Multumesc mult, Ivona, bine ai revenit. La multi ani si copilului tau, care acum nu mai este un copil, sa fie sanatos si bucuros in viata alaturi de tine si ai tai!

E minunat sentimentul ca exista oameni care tin la tine, multumesc!