Caniculare

Astăzi, cea mai fierbinte zi a verii, pe bordul mașinii, 39,5.
Observ, prin comparație, că salciei îi lipsește proximitatea imediată a lacului. Este o salcie tăcută, nu foarte plângăcioasă, stoică, cu o coamă modestă. Îi trebuie mult mai multă apă.
Aerul apăsător îmi atrage atenția asupra propriei mele respirații. Este foarte neplăcută senzația. Încerc să scap de ea în dormitorul în care pornesc aerul condiționat. Apă, să bem apă, fiindcă apa diluează substanțe nutritive, toxine, dar și bucurii, anxietăți.
Internetul nu funcționează, mi-am făcut cu telefonul meu deștept un punct fierbinte în miezul dormitorului răcoros.
Mă întreb, oare cum îi este mai bine broscuței țestoase, care stă acum cocoțată pe stânca ei plutitoare artificială, ținându-și gâtul întins în sus, parcă încercând să cuprindă mai mult oxigen în felul ăsta, în căldură mare sau la o temperatură ambiantă potrivită? Lor, țestoaselor, nu le trebuie multă apă, ca nouă, lor le trebuie în special oxigenul din apă. Broschi este o broscuță încercată. Iubirea ce i-o purtăm ar putea să ne ofere mai multe certitudini în ceea ce privește nevoile ei. Nici în cazul animalelor de companie iubirea nu este necesară și suficientă.


S-au  strâns nori, aerul își pierde imediat din fierbințeală. Dacă mai și plouă, o să ies să simt ploaia direct pe piele. Din răcoarea celor 25 de grade din dormitorul meu, cerul înnorat de afară nu pare să încapă acele anterior măsurate 39 de grade.
O ploaie zdravănă de vară ar putea să compenseze distanța prea mare dintre rădăcinile salciei și albia lacului. Și o ploaie adusă artificial din pământ cu furtunul ar putea-o face.
Sper să înceapă curând ploaia. Număr până la o sută, dacă nu începe, promit să beau o jumătate de litru de apă.
Internetul n-o să pornească odată cu ploaia. Dacă va porni, atunci va fi o simplă coincidență. Întâmplările congruente sunt derutante. O coincidență ca cea propusă, însă, nu ne-ar deruta, ci ne-ar liniști. Așa suntem noi fără internet, în derută.
Broschi pare o statuie plutitoare. A coborât de pe stâncă, acum stă agățată de gât de suprafața apei. Nu știu cum poate să stea așa fără să dea din membrele ei caraghioase. Poate așa doarme ea, cu capul pe apă.