marți, 30 iulie 2013

Sacrilegiu dintr-un lapsus

 -Bună ziua. Aveți costume de baie? Sunt într-un magazin bărbătesc de îmbrăcăminte, de aceea întrebarea mea, eu, de sex feminin, eu, căutând costume de baie, o pune pe tânăra din fața mea, o domnișoară perfect aranjată, în încurcătură.
 
 -Costume de baie??? Mă îngână și o face cu obrăznicie. Mă aștept să mă umilească în public, atât de tare se pare că am iritat-o, numai că ea nu știe că mie puțin îmi pasă de mica și inofensiva ei ridicare din sprâncene. De fapt, abia o aștept după colț, sunt într-o dispoziție ireverențios-jucăușă eu însămi, dispoziție în care adesea mă aflu alături de Horica în magazine.
 
 -Mă rog, zic, slipi, boxeri, bărbătești desigur, știți, pantaloni scurți, ușor lărguți pentru baie. Știu că îmi scapă cuvântul potrivit și știu totodată că propria-mi ignoranță nu va scăpa nepedepsită. Condimentez bâlbâiala mea prelungă cu o mimică amuzată.
 
 Greșeală! Amuzamentul nu are ce căuta în acest magazin de îmbrăcăminte bărbătească, iar domnișoara dichisita se răstește instantaneu și disprețuitor la mine:
 -Doamnă, boxerii sunt boxeri și sunt întotdeauna strâmți pe picior, așadar cum aș putea să vă dau boxeri lărguți pe picior?
 
 Recunosc că logica fetei este dreaptă și de necontestat. Recunosc deasemenea că, pe când o pereche de boxeri (adică unul, nu doi) ar putea trece eventual ca slip, un slip nu va atinge niciodată, dar niciodată, dacă nu lărgimea, măcar lungimea unui șort de baie. Aha, șort, am găsit, șort de baie, asta caut de fapt!
 
 De bucurie, mă entuziasmez:
 -Șort de baie, șort de baie caut! Vă rog mult, iertați-mi uitarea, salvați-mi neștiința, îndreptați nedreptatea pe care am comis-o! Aveți șorturi de baie?
 
 În punctul ăsta ajung într-un zâmbet lățit artificial de dispoziția ludică, Horica și Felix râd cu poftă. Domnișoara rămâne supărată pe viața ei, cea în care am intrat subit noi, niște neaveniți, căutători ridicoli de șorturi bărbătești de baie. Îmi repetă ideea, răstindu-se cu un aer grotesc de înțelepciune:
 
 -Șorturile sunt largi, iar boxerii sunt strâmți! Apoi repetă:
 -Șorturile sunt largi, iar boxerii sunt strâmți!
 
 Nu m-aș mira să înceapă să plângă de supărare pentru dizarmonia creată în universul ei perfect de șorturi, boxeri și chiloți, însă nu o face, în schimb, ne trimite nepăsătoare și rece la colț, ca poetul.

2 comentarii:

Alexandra spunea...

In universul nostru, cu un termen preluat cred ca de pe la Creaanga, li se mai spune si budigai :-) Asta ar fi shokat-o complet! :-)

MihaelaMaria spunea...

hahaha, si noi le mai spuneam asa cand eram copii :))) uitasem complet de termen