marți, 19 februarie 2013

Iubește-i, ei sunt mântuirea ta!

Eram în clasa a opta, dădeam lucrare la istorie. Un coleg s-a întors în spate, acolo unde profesorul era cocoțat în picioare pe ultima bancă pentru a ne supraveghea eficient, și a izbucnit în râs, ce-i drept, arăta foarte caraghios acolo sus, un bărbat la cincizeci de ani, spilcuit, îmbrăcat într-un sacou gri, din care ieșea obraznică o burtică proeminentă. Profesorul s-a supărat, de ce te întorci, de ce râzi, a scos o bucată de cretă din buzunarul sacoului și a proiectat-o dibace și cu forță exact în capul băiatului, care, pe loc, a reacționat printr-o sângerare impresionantă. Ora s-a transformat într-o nebunie, cu băiatul speriat trântit dramatic la pământ, cu o foială iscată dintr-un amestec de sentimente ale copiilor, teamă pentru sănătatea colegului, curiozitate pentru grozăvia comisă, nemulțumire și mulțumire pentru eșecul orei de istorie și cu profesorul-agresor ce ingenunchiase la creștetul celui rănit și, cu lașitate, umilință și lipsă de responsabilitate, își cerea iertare de la băiat și îl ruga din suflet, alintându-l, 'Emilaș, nu mă spune la tăticu!' Nu mai știu dacă Emilaș l-a pârât la 'taticul' său, însă Emilaș, care și-așa nu se omora cu învățatul, a avut parte de un an școlar cel puțin liniștit, dacă nu înfloritor în catalog, la materia istorie, dar, mai important poate decât asta, Emilaș a învățat o lecție urâtă în școală, chiar de la profesorul său, și anume că îți este permis, ba chiar că e dezirabil, să verși câțiva mililitri de sânge pe podelele școlii pentru o viață ușoară, lipsită de griji, așadar că este sănătos să îți vinzi integritatea fizică și morală pe orice preț consideri tu sau alții pentru tine, ca să răzbați. Emilaș și, alături de el, ceilalți copii au fost martorii inocenți ai pervertirii calității de profesor, au asistat la degradarea unui om iresponsabil și laș și, poate cel mai trist, au învățat cum să încetezi să respecți un om.

Sunt convinsă că toți avem amintiri asemănătoare sau mai puțin asemănătoare cu această întâmplare și tot la fel de convinsă sunt că cei mai mulți dintre noi nu am rămas cu traume de pe urmă lor. Cu toate astea în școlile noastre se petrec atât de multe lucruri nepermise, atât din punct de vedere moral, cât și legal, încât aproape că numai ele singure justifică prăpastia în care suntem, pentru că, nu-i așa, educația pe care o primim este cea care ne formează reperele, etice, științifice, umane. În școală se fac abuzurile cele mai grave, pentru că cei abuzați, copiii, sunt cei mai vulnerabili dintre oameni.

Profesorul nu trebuie să fie superiorul elevului, ci trebuie să fie un prieten, un educator, un alt om care deține niște instrumente tehnice cu care încearcă să îi ghideze elevului calea către cunoaștere și autocunoaștere. Profesorul nu trebuie să fie polițistul elevului, ci trebuie să îi explice de câte ori este nevoie unde greșește sau unde crede el că greșește și trebuie să îi ceară inclusiv elevului părerea cu privire la ceea ce decide pentru el. Profesorul nu trebuie să își intimideze elevul cu mijloacele de care, evident, dispune, ci trebuie să facă eforturi să îl înțeleagă. Profesorul nu trebuie să îi demonstreze elevului că este prost, pentru că 'prostia' elevului nu este decât inabilitatea profesorului de a îl deștepta, ci trebuie să caute până la disperare căi prin care să îl ajute pe elev să înțeleagă.

Profesorul trebuie, trebuie, trebuie. Da, profesorul are mult mai multe obligații decât elevul său, pentru că așa stau lucrurile pe Pământ. Profesorul este un om ales, deosebit, profesorul poate fi un om tare fericit. Eu, una, nu cunosc pe lume o fericire mai mare dintr-o meserie, decât aceasta în care ai șansa zilnică să vibrezi alături de cele mai curate, libere, creative, vesele, magice, splendide spirite tinere, copiii.


5 comentarii:

angi spunea...

Sincer,nici eu nu cunosc o viata mai frumoasa,decat alaturi de aceste mici bucati de suflete po care trebuie sa le modelez.

Eu nu am o astfel de amintire.Proferorii mei,cel putin asa cum i-am prins eu,au fost cei care m-au modelat transformandu-ma intr-un om care la randu-i trebuie sa modeleze oameni.
Treaba cu copiatul...imposibil sa nu vezi elevul care doreste sa copieze!
Le multumesc!

Carla spunea...

Am patit-o si eu... intr-a saptea (in 93), fiind o eleva cu merite deosebite, sefa si premianta clasei etc. S-a intamplat la ora de geografie, cand profesoarei i s-a parut ca i-am suflat ceva elevului din fata mea, care era ascultat... I se paruse, subliniez. Si s-a ridicat fara nicio atentionare, a venit direct langa mine si m-a pleznit peste ceafa cu putere.
Dupa cateva secunde de soc am inceput sa plang isteric, am fugit pe coridor si de acolo direct spre cancelarie, spre stupoarea profesoarei... A fost anuntata diriginta (o femeie si un dascal extraordinar), au venit ai mei la scoala, a iesit un circ teribil... si totul doar pentru ca reactia mea a fost iesita din tipar, un tipar in care profesorii obisnuiau frecvent sa loveasca elevii disciplinati, sa ameninte, sa jigneasca, fara ca aceste momente sa "rasufle" in afara usilor clasei.

MihaelaMaria spunea...

@angi, esti norocoasa si copiii pe care ii indrumi sunt si ei norocosi, ferice de ei!


@carla, oribil ce ti s-a intamplat, stiu sigur ca astfel de lucruri se intampla in scolile noastre. din pacate. cred ca reactia ta a speriat-o pe acea nefericita.

Dana spunea...

Cred ca meseria de dascal este printre cele mai grele meserii ... pentru cei care nu au harul necesar. Din pacate cei cu har sunt incomparabil mai putini decat numarul de dascali necesar

MihaelaMaria spunea...

cel putin asa pare