Astăzi nu mă interesează anotimpurile, deși în drumul spre școală am oprit mașina de două ori ca să fotografiez niște păsări plutitoare pe lac, ceea ce nu aș face dacă nu ar fi motivul transformării așteptate din iarnă în primăvară, nu ar fi-predicat verbal, am oprit și m-am frustrat în ambele rânduri din cauza telefonului inapt să realizeze o distanță focală acceptabilă, ce ar fi surprins o delicată lebădă, apoi o pestriță rață sălbatică, înotând amândouă visătoare și fără griji, poate totuși cu ceva îngrijorare pentru suratele lor cineștiepeunderătăcitoare, cum se cade printre rude. Chiar dacă astăzi nu sunt interesată de anotimpuri, îmi permit să îmi sugerez atenție la dorința greu de stăvilit de a fotografia păsările naturii înconjurătoare în care trăim, atenție ce mă va împiedica să uit aparatul de fotografiat de câte ori voi pleca de acasă. Mulțumesc. Astăzi poate primăvara să vină sau poate iarna să stea, mi-e indiferent, pentru că resimt în aerul zilelor calmul acela dat de fluiditatea din comunicarea cu cei iubiți, după un tumult epuizant de înfruntări inerente în familia cu adolescenți, în plus, o lebădă pe lac nu mă lasă niciodată indiferentă.
Comunicarea este mai mult decât o vorbă, o înștiințare, este-tot predicat verbal, comunicarea presupune o legătură strânsă și subtilă între oamenii ce încearcă să comunice între ei, o dorință de înțelegere, o deschidere pentru acceptarea refuzului sau a diferențelor, presupune considerație pentru celălalt, dar mai cu seamă presupune înfrângerea propriilor prejudecăți și frici ce se activează ca urmare a dificultăților eventual percepute la inițierea contactului dintre cei doi comunicatori. Când ești părinte și educator în același timp te poți găsi în posturi nefericite, căci prin firescul lucrurilor, părintele își exprimă emoția puternic și unic pentru copilul său, elevul, pe când profesorul este nevoit să își împartă echilibrat emoția către toți elevii pe care încearcă să îi ajute, așadar dispune de privilegiul de a fi rațional cu mai multă ușurință. E extenuant să fii părintele-profesor, dar în același timp este o bucurie mare, pentru că intri devreme într-un dialog profund cu copilul tău și te găsești neașteptat la un nivel al minților libere de prejudecăți sociale date de tipul clasic de relație părinte-copil, ajungi să realizezi mai simplu decât dacă nu ai face-o că tu, părintele, în ciuda faptului că ai o experiență de viață și de învățare mai bogată decât copilul tău, ești pentru cel cu care tot experimentezi comunicarea, în afară de omul pe care îl iubește fiindcă ăsta este datul, și omul, simplu, omul pe care înveți să îl respecți pentru ce este el, nu doar pentru cine este el. Binenteles că ajungi să găsești un optim al comunicării după mai multe încercări eșuate sau la limita eșecului și, fără îndoială, că acest optim absolut se construiește în timp și treptat, dar se poate construi.
Vijelioasele și consumatoarele vârfuri comportamentale adolescentine sunt deosebit de valoroase pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. A le experimenta ca părinte este o șansă bună la cunoaștere, autocunoaștere, împlinire, încredere și împlinire a iubirii părintești, iar pentru a te întregi ca părinte este vital să perfecționezi arta comunicării cu copilul tău. Să fim elastici în comunicare cu copiii noștri! În sfârșit, să fim elastici-predicat nominal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu