Copiii noştri mai uită. Auzi ce-mi face Horica! Uită să-mi spună că mâine merge la un film cu clasa! Şi de câte ori nu l-am atenţionat, notează-ţi în carneţel informaţiile relevante? Da, dar mi-am uitat carneţelul acasă! Aha, putem inventa un carneţel pentru acasă în care să ne scriem să nu uităm carneţelul de notiţe pentru şcoală când plecăm. Buuun, să-mi notez în agendă:'să cumpăr carneţel'.
Copiii noştri sunt impulsivi uneori. Felix a fost pe punctul să dea cu dvdul de pământ ieri, când nu a reuşit să-şi pornească filmul preferat. E zgâriat, pitic nervos şi neînţelegător ce eşti, îţi repet, dvdurile nu sunt jucării de învârtit pe deget sau de rostogolit pe parchet, ai înţeles? Da, dar vreau să meargă! Acum! Şi, poc, poc, două bătăi scurte din picior.
Copiii noştri sunt câteodată uşor de distras. Ce altceva înseamnă faptul că, în timp ce joacă tenis cu profesorul său şi ridică privirea împreună cu tot corpul, gata pentru un smeci, uită pentru ce s-a pregătit numai pentru că aproape de traiectoria mingii pluteşte spectaculos un uliu în picaj? E Horica şi pierderea subită a atenţiei este perfect explicabilă din perspectiva pasiunii sale ornitologice. Sau ce, chiar totul trebuie explicat?
Copiii noştri îşi mai pierd concentrarea pentru ceea ce fac şi cad în visare cu ochii deschişi. Sunt, aşadar, visători uneori, mai puţin motivaţi pentru ceea ce fac alteori, hoinăresc liberi şi nestingheriţi prin alte lumi. Tu le testezi cunoştinţele gramaticale, ei se strecoară cu imaginaţia în ere geologice îndepărtate desenate pe marginea testului.
Copiii noştri şi ai voştri au voie să uite, să viseze, să fie de nestăpânit, distraţi sau lipsiţi de motivaţie câteodată, fără să piardă vreo cursă nebunească vitală sau, mai rău, fără să rişte să li se dea vreo etichetă-diagnostic cu care să îi împovărăm pentru o viaţă întreagă ( în legătură cu un articol medical despre supradiagnosticarea cu ADHD şi toate implicaţiile emoţionale, fiziologice şi patologice ce decurg din asta).
Copiii noştri au voie si au dreptul sa fie copii!
3 comentarii:
E minunat ce-ai scris... şi mult mai aproape de perfecţiunea "liberă de constrângeri", pe care - ca adulţi - o pierdem cu desăvârşire din simţuri.
Copiii sunt minunaţi, iar "imperfect" e un cuvânt care nu li se potriveşte, indiferent de contextul în care îl folosim.
În particular, copiii tăi sunt minunaţi - iar tu ai mare parte din merit pentru că le oferi şansa de a fi ei înşişi, într-un mod atâtm de frumos.
Carla,multumesc, in leg cu imperfectiune si copii, sunt de acord, cuvintele nu se potrivesc intre ele, le am folosit totusi impreuna intentionat cq sa subliniez ridicolul si prostia pe care o facem cand le refuzam copiilor dreptul de a fi ei insisi pt ca ce sunt copiii daca nu ceea ce simt? E o lume ce trage asimetric intensiv de noi, iar copiii sunt cel mai afectati. Sunt revoltata si de scoala care vrea sa ii hipermultispecializeze atat de devreme lasandu i goi pe alte parti
De acord!
Trimiteți un comentariu