Nu trebuie neapărat să fii nebun ca să fii părinte, dar în mod sigur ţi-ar fi de ajutor *

 Pic, pic, pic, mi-ai promis ieri că azi n-o să plouă, asta e un wishful thinking pentru că nu am spus decât că dacă nu va ploua..., dar tu ai înţeles ce ai vrut şi, încă o dată, vezi de ce e greu pentru sufleţel să îndure realitatea, pentru că crezi ce vrei şi nu eşti pregătit pentru ea, realitatea, aşa de tare s-a cramponat de rutina lui în care mami îl duce la grădiniţă dacă nu plouă, de ce?, nu contează acum, aici, încât, încât abia a acceptat să îl ia tati de dimineaţă, la plecare; abia?, spune mersi că a acceptat totuşi, chiar şi abia, da, dar asta nu e tot, tati a îndrăznit să mai demoleze încă o treaptă a rutinei, iar cu două deja a exagerat, cum, să îl lase pe el primul la grădiniţă şi nu pe Kiti la şcoală, aşa, ca de obicei, la ce mai există atunci obiceiuri dacă ele nu sunt respectate? şi dă-i cu chiote, cu plânsete, cu picioarele, cu braţele, cu capul, pleacă repede de-acolo, ţi-am spus, ignoră-i comportamentul, spune-i pa şi pleacă, pleacă! trrr, sun la grădiniţă, staţi liniştită, Felix nu mai plânge, mulţumesc, nici nu mă aşteptam să mai plângă, dar mă aşteptam ca după opt luni de grădiniţă să nu se mai smiorcăie, însă ăsta e un wishful thinking, am înţeles ce-am vrut, vezi de ce e greu pentru sufleţel să îndure realitatea, pentru că cred ce vreau şi nu sunt pregătită pentru ea, realitatea.


* parafraza dupa o replica dintr-o povestire de K. Vonnegut