vineri, 25 iunie 2010

Parcul cu picioare

Atenţi să ocolim bălţile ivite pe alei după ploaie, mergeam cu ochii îndreptaţi către picioare. Se înţelege atunci de ce parcul era plin de perechi de picioare şi nu de persoane. Mai mici, mai mari, mai relaxate, mai încordate, mai încălţate, mai descăltate, mai curate, mai murdare, mai statice, mai dinamice. Parcul era plin de picioare şi picioarele erau pline de poveşti. Numai ale noastre, opt la număr, purtau câteva pagini bune de istorioare, numai timp să ai să le asculţi. Pâââş, pâââş, pâââş, deodată cu pâş, pâş, pâş, pâş, pâş, păşeau picioarele noastre, când deodată au tresărit, întâlnind întinse pe o bancă nişte biete picioare obosite, murdare, încălţate şi tare cunoscute. Nu le-au salutat pentru că picioarele nu obişnuiesc să se salute între ele, dar le-au lăsat în urmă gânditoare, oare de unde le cunoaştem?

Într-o zi frumoasă din vara trecută, pe când scoteam din maşina parcată în faţa blocului haine, pantofi, rachete, mingi de tenis şi copii, ca să urcăm în apartament, lui Cătă i-a sunat telefonul. Ca să vorbească, şi-a pus pantofii eleganţi pe maşină, apoi a urcat în casă în urma noastră, uitând de pantofi. A doua zi am luat eu maşina şi, la prima curbă de 90 de grade, m-am trezit subit atacată de doi pantofi în plin parbriz. Pantofii s-au prăbuşit în mijlocul aglomerat al pieţei Charles de Gaulle, iar eu m-am dezmeticit instantaneu, asistasem la asaltul sau alunecarea întârziată a pantofilor uitaţi. Nu mi-a rămas decât să-i urez celui care îi va găsi sănătate.

Cerşetorul bătrân se odihnea pe-o bancă. Era mult prea îmbrăcat pentru vremea fierbinte, probabil că-şi ducea întreaga garderobă pe umerii lăsaţi. Ba poate că nu, doar ţinea în braţe o bocceluţă murdară, cine ştie ce-avea în ea. Purta o haină largă şi nişte pantaloni tociţi, ambele gri de-atâta praf acumulat, iar picioarele erau încălţate cu nişte pantofi eleganţi. Erau pantofii rătăcitori ai lui Cătă, ce revedere!

4 comentarii:

Mamiţuni spunea...

Postarea asta mi-a starnit un zambet cu care am ramas multa vreme.
Ce poveste incantatoare!

povestitorul spunea...

tare interesanta si haioasa intamplarea :)

violeta spunea...

Ce frumos, m-a amuzat si m-a intristat in acelasi timp.Uite cum ai facut o pomana fara sa iti dai seama.Bine macar ca au ajuns cui trebuia.:)Copiii sunt bucurosi de vacanta??Miriam dupa ce ultima jumatate din luna iunie am dus-o la gradinita cu amenintari astazi ca e prima zi de vacanta m-a intrebat de ce nu o duc la gradinita,sa-mi smulg parul din cap nu alta....am inceput sa rad ca nu aveam alternativa.Numai bine!

MihaelaMaria spunea...

se intampla uneori tot felul de coincidente sau descoperi cateodata intamplator finalul unor povesti.

violeta, la noi e invers, l am convins pe Felix sa vrea la gradinita dar mi e teama ca la toamna, cand chiar se va duce, nu va mai fi la fel de incantat!