O rochiţă funny si un flick-flack grotesc la Wimbledon

Am schimbat puţin, doar puţin, aspectul blogului, mă cam săturasem de cum arată aşa cum mă nemulţumeşte câteodată coafura mea. Şi tot cum tai din părul meu, câteodată mă gândesc că pe cât îl tai mai des, pe atât creşte mai repede, am pus o altă rochiţă, tot albă cu broderie verde, pe trupul blogului. I-am îndulcit uşor trăsăturile cu cerceii rotunjiti ce-i încadrează fiecare parte şi l-am pieptănat cu cărarea în partea cealaltă. Vedeţi aşadar că stăpânesc un blog-fetiţă deci trebuie să îl/o învăţ cochet(a). De fapt nu trebuie că nimic nu ar trebui să trebuiască sau poate că dimpotrivă dar mi-a plăcut cum sună repetiţia.

Felix i-a spus lui Kiti (că nu pot să spun Kitiei) că este "o funny". Horica e împotriva limbii romgleze şi, auzindu-l pe Felix, şi-a criticat aspru colegele pe care le aude tot mai des vorbind cam aşa: 'mama, ce true!', 'ce chestie cute!'. Mie nu mi se pare chiar 'cute' dar nici nu-mi bat capul cu ele. E doar o fază trecătoare probabil sau o modă sau nu ştiu. Mai rău îmi sună în urechi traducerile gen 'nu face sens' pentru, evident, nu are sens sau 'sunt zece până la opt' pentru, mai puţin evident, ora opt fără zece.

Copiii au făcut azi dupăamiază gimnastică în casă. Horica a început cu nişte flotări clasice. Îi e corpul mai greu decât îl ţin braţele aşa că flotările sale au arătat mai mult ca nişte discrete fl(u)t(ur)ari motiv pentru care fluturaşul a schimbat pe nişte semiflotari (corpul oblic, mâinile pe marginea canapelei, picioarele pe podea). Felix a ţinut morţiş să îi număr şi lui flotările, în realitate nişte imitaţii aproximative ale şi-aşa nerealistelor flotări horiciene. Le-am numărat ascendent de la unu, în platou până pe la opt şi descendent până la zece ca să sugerez un ciclu încheiat. Felix însă a insistat să intru din nou într-un ciclu de numărare astfel că nu s-a oprit până la douăzeci. Cum l-a depăşit pe fratele mai mare, cu tupeu de frate mai mic l-a strigat pe Horica papă-lapte. Şi Kiti s-a înveselit cu ocazia minutelor de gimnastică, ea a numărat şi executat zece genuflexiuni adevărate pe care le-a repetat o dată când s-a trezit tati şi încă o dată cu prietena Moni.

Aseară tenismenul Victor Hănescu a sfidat orice regulă scrisă şi nescrisă a tenisului la el acasă, în Anglia la Wimbledon, înjurând, scuipând, aruncând intenţionat minge după minge din serviciu afară din teren şi abandonând cu laşitate meciul în care şi-a dat în petic. Cu atât mai rău cu cât a făcut-o în faţa unui public care, a povestit fără legătură astăzi la radio fostul jucător Sever Dron, deci în faţa unui public care se ridică în picioare şi aplaudă primul punct realizat de un jucător condus cu 6-0, 6-0, 5-0, şi care ştie că va pierde meciul dar cu toate astea încearcă să se întreacă pe sine.


Copiii dorm, americanii încearcă să-i egaleze pe ghanezi sub ochii lui tati, eu aş mânca un kil de cireşe dar cum nu am nici măcar un gram voi mânca un iaurt îngheţat în congelator. Porumbeii dorm şi ei, sunt acum de-ai casei, se poartă ca nişte căţei, deunăzi i-am scos de două ori din sufragerie. Negruţa are zece pui, sunt foarte frumoşi, dorm înghesuiţi unii într-alţii. Vor creşte mari şi nu vor mai fi chiar atât de frumoşi. Ce ne facem noi cu încă zece câini pe stradă?