Se poate şi fără

Ninge apos cu un grad Celsius la bordul maşinii prea mari ca să o încapă marginile înfofolite de zăpadă jegoasă a trotuarelor în faţa şcolii de engleză unde trebuie să opresc cât mai aproape de cea mai uscată platformă de trecere să îi fie picioarele lui Horica roşii (încă din postul trecut) protejate de frig şi umezeală platformă pe care nu o găsesc aşa că opresc cu fundul pe trecerea de pietoni de unde primesc mai grabnic decât scuzele mele suflate pe geam afară sudălmi poate meritate că a devenit deja un clişeu asta cu creşterea nesimţirii direct proporţional cu mărimea maşinii.

Urmăresc îngrijorată fiecare pas dezordonat aruncat de Horica fără milă prin bălţile potecii în ghetele lui noi luate de urgenţă dintr-un buget refăcut tot din necesitate ghete din care flutură marginile evazate ale pantalonilor din bumbac moale împotriva recomandării mele explicite de a le îndesa cât mai sigur în încălţăminte ca să menţină cât mai scăzut gradul de umiditate rece pe pielea încinsă de inflamaţie a membrelor inferioare şi percep fiecare picătură de apă eruptă din balta călcată nemilos în picioare ca pe o minilava vulcanică în preajmă gândindu-mă că prin empatie poţi să simţi durerea celuilalt.

Răsuflând uşurată că l-am văzut în sfârşit pe Horica alături de Felix în maşina încălzită la 23 de grade o tulesc cât mai discret din locul în care cu părere de rău am parcat şi setez calculatorul din cap pe calea spre şcoala unde s-a ţinut olimpiada de matematică faza pe sector ca să depun o contestaţie pentru a cere reevaluarea lucrării lui Horica prea nemulţumit şi dezamăgit de rezultatul obţinut fără să pună la socoteală problema cu virgulă mai ales că mai avem o experienţă trecută cu o contestaţie în urma căreia s-au adăugat 25 la sută din maximum la nota primită iniţial de Horica la un concurs important şi cu care din soldat în pluton a sărit căpitan.

Ajungem destul de uşor în ciuda ninsorii enervante aproape de şcoala cu pricina acolo unde las maşina cu copiii în ea de data asta într-un loc ferit de oprobriul pietonicesc şi mă îndrept cu paşi grăbiţi din cel puţin două motive spre poarta şcolii unde sunt întâmpinată degrabă în momentul când păşesc înăuntru de un portar sictirit şi important dar şi binevoitor până la urmă care îmi înmânează o coală albă de hârtie şi îmi indică direcţia spre o canapea şi o măsuţă unde să stau şi să compun contestaţia căci asta şi intenţionez să fac şi anume o compunere de-a dreptul în care să îmi exprim cât se poate de clar şi concis motivele pentru care solicit reevaluarea căci acestea sunt mai multe.

Termin de scris spre capătul de jos al colii dar îmi mai las loc pentru a mulţumi pentru deranj şi a mă semna şi cu jalba într-o mână şi cu geanta care se încăpăţânează să-mi stea pe umărul stâng de mă face să mă întreb oare ce fel de umeri înclinaţi am de nu ţin măcar o gentuţă pe ei bat la tocul uşii larg deschise a directorului şcolii care stă aplecat cu nasul în birou absorbit de foile împrăştiate pe el iar bătaia mea îl dehipnotizeaza ridicându-i privirea spre mine şi spre coala mea devenită bicoloră intuind probabil ce stă scris pe ea dar nebănuind lungimea textului conţinut.

Ca atare proporţia supraunitară albastru/alb de pe foaie îl surprinde pe domnul cu mustaţă din faţa mea şi îl face să întrebe uşor iritat şi retoric ce e cu pomelnicul acela din mâna mea că el în nici un caz nu are timp să mi-l citească dar întrebarea mea blândă şi prietenoasă oferită ca răspuns neaşteptat la retorica de dinainte prin care mă arăt nedumerită că poate cineva să primească cu ignoranţă o contestaţie îl îmblânzeşte pe cel solicitat să înregistreze contestaţiile şi îl deschide spre un dialog despre subiectele olimpiadei.

Aflu că munca depusă de profesorii ce corectează lucrările este neplătită şi deduc lipsa de motivaţie pentru o corectare calitativă dar nu o înţeleg totuşi pentru că trebuie zic ca înafară de motivaţia financiară a unui om care lucrează cu copiii să mai existe şi altceva aşa că trecem repede peste subiect pentru ca să mai aflu şi că le este interzis adică interzis ochilor mei să vadă vreun colţ de lucrare top secretă a băiatului meu deşi dorinţa mea se exprimă arzător în sensul de a evalua autoevaluarea copilului.

Continuăm dialogul mai mult ca anecdotică prin prezentarea greşelii de exprimare din subiectul de sâmbătă cu consecinţele ei pe care o fac domnului director dar mă simt o inadaptată când îmi răspunde cât se poate de vesel şi compătimitor că doar nu am pretenţia de la ei să fie lingvişti iar eu îi răspund resemnată să stea liniştit că nici Horica nu este lingvist şi schimb coala mea de hârtie în care am contestat cu o bucăţică de hârtie pe care interlocutorul meu mi-a scris un număr de telefon la care să sun cel mai bine pe joi dupăamiază şi plec întrebându-mă în gând oare ce îi face pe aceşti domni să amâne recorectarea câtorva lucrări atâtea zile şi cât de formală şi fără sens a fost contestaţia mea.

Ajung în maşina cu geamuri aburite din care Horica mi-a scris cu câteva minute înainte un mesaj pe telefon cu ultimile licăriri energetice ale bateriei telefonului său ca să mă anunţe că nu mai are baterie şi nici nu apuc să intru bine că îmi şi sare la gât Horica cu o îmbrăţişare şi un pupic şi o mulţumire pentru plângerea tocmai încheiată chestionându-mă repede despre rezultat dar fiind doar puţin nemulţumit de amânarea acestuia şi reluandu-şi deja tipica lui bună dispoziţie.

Facem si noi la fel ca el iar eu imi doresc sa pun o virgula in fraza asta dar nu mai reusesc. Ajutooor!