Procese

Felix vine de la școală extrem de încântat de clubul de spaniolă, de fapt vine, poate pentru prima oară, încântat de la școală, nu că n-ar fi avut până acum destule motive s-o facă (fiindcă a avut), dar poate fiindcă a dobândit un alt grad, mai mare, de libertate odată cu trecerea timpului, o, timpule zburător, ziceam de spaniolă, care chiar este spaniolă, nu ca în prima săptămână, când, tot așa, a venit bucuros de clubul de spaniolă, numai că spaniola n-a fost atunci spaniolă, ci franceză, mă rog, el împărtășește cu noi primele cuvinte pe care le-a aflat, curiozitatea este gata stârnită, ceea ce este întotdeauna un fapt îmbucurător de constatat la copii, desigur, iată un bun măsurător de reușită a școlii. Kiti nu vine de la școală încântată, ba vine plângând, ceea ce nu trebuie să fie o măsură a reușitei unei școli și a acestei școli în particular, bineînțeles, pentru că nefericirile fac parte din noi, cu durere spun asta, durere generică, însă și specială pentru obscuritatea cauzelor ce-o nefericesc pe ea, acum are un plâns domolit, de parcă nu mai are forță să se săvârșească întreg, exploziv, precum l-am perceput la telefon mai devreme în zi, suspină încetișor, închisă în sine, și nu se despovărează decât acasă, când ne trage pe toți lângă ea, pe canapea, și forțează un zâmbet ce-i îmbrățișează delicat năsucul roșu. Apoi pornește ploaia din cer. Ea duce încântarea și dez-încântarea într-un adânc în care se diluează greu, dar se diluează. în timp, desigur, fiindcă toate transformările depind de timp.