vineri, 26 iunie 2015

Zi (cu) zburătoare

Ciocănește undeva în spate, dar ciocănitoarea nu face singură melodia deslușită; părculețul este plin de păsări de mai multe feluri, iar când stau să le număr, aproape că nu-mi vine să cred, locul îmi apare ca un mic paradis ornitologic în miez de oraș. Este un vechi domeniu scăpătat, cu copaci bătrâni și tufe perene răzbătătoare, cu alei pietruite parcă înadins ca o cârpeală, bănci strâmbe din beton grosolan și alte câteva tufe de flori colorate, trandafiri, crini și Yucca. Mici pajiști înghițite de buruiană țin copacii cu umbra scumpă, iar la marginile umbrelor, pe lângă pietre, șopârle pitorești tac mâlc în nemișcare. Aceeași familie de bibilici guralive și hiperactive caută, parcă cu disperare, semințe și insecte prin iarbă și buruiană; lui Felix, care știe despre făpturile haioase din poveștile mele, îi crește deodată entuziasmul când le vede și o ia la fugă, să le prindă, să le mângâie. Se iscă o mică hărmălaie în părculeț, țipete de bibilici și copil, dimpreună cu o întrecere veritabilă, fiindcă păsările aleargă mai iute decât Felix, de fapt, chiar mai iute decât ele însele, întrucât este întâia oară când văd o bibilică înălțându-se mai mult de trei metri și zburând încă câțiva înspre pământ, punct culminant al întregii scene, Felix, cu fața căzută, fiind împins către mine de admonestările îngrijitoarei locului, iar bibilicile, desigur, de urmărirea cu intenții pașnice a băiatului.




Niciun comentariu: