Punctuale și eliptice

La început n-am scris, pentru că am împachetat, apoi n-am scris, fiindcă am pornit la drum. A urmat vremea să nu scriu, deoarece în timpul călătoriei am preferat să mă relaxez cu open-ul australian și, iarăși, n-am scris, întrucât m-a epuizat prima zi (după un an întreg) de schiat. Astăzi scriu și o fac numai pentru că a scrie, fie și la calculator, nu se face cu picioarele (care dor), mă rog.
 
Felix refuză categoric
școala de schi, iar noi refuzăm să-l nefericim, forțându-l sau ademenindu-l cu jucării, cum am făcut-o prima oară, acum doi ani. Hotărâm așadar pentru pornire să rămână cu mine pe pârtia de copii și începători, iar Horia urcă cu Cătă mai sus, adică cel mai sus. Ne reamintim repede alunecarea la vale, Felix o compară cu 'plutirea din mers', în ciuda faptului că n-a mers plutind niciodată sau poate că a făcut-o, măcar în vis, iar acesta ar fi motivul pentru care memoria actului se păstrează. Ne regrupăm într-o singură echipă și urcăm împreună mai sus, adică cel mai sus. Merge treaba ca unsă, iar ăsta nu-i un fapt surprinzător, fiindcă zăpada are consistența ideală (deși această consistență este în sine ceva uimitor și rar întâlnit). Cerul este greoi și mat, iar în vârf de munte frigul pătrunde și prin fibrele textile cele mai inteligente până aproape de miezul trupurilor noastre, dar, din fericire, se oprește acolo, așa încât nu ne cuprinde pe deplin. Coborâm în șir, Felix este în urma mea, iar eu observ că întorc capul către el la fiecare cotire către stânga, niciodată în celălalt sens.
 
La cabană ne așteaptă Kiti cu bunicii, și prânzul fierbinte și apetisant pregătit de mama. Poveștile vacanței acestei ierni, cele care îi distrează iremediabil pe copii și nu doar pe ei, se țes în jurul a două tipuri de personaje fantastice, Cibă-Cibă, ai lui tata, și Yetoshii lui Horică. Cât noi schiem, Kiti își păcălește bunicii să obțină mai mulți biscuiți și cornulețe și iese la plimbare, când nu se împotrivește. Astăzi este atașată de un coș galben de gunoi, din plastic, pe care îl ține în mână, pe față sau pe cap. La plimbarea scurtă de dinainte de masă iese cu coșul de gunoi. La plimbarea lungă până în centrul orașului încearcă să-și ia iarăși coșul de gunoi, însă mama o refuză categoric. Eu îi acuz în glumă pe părinții mei că suferă de o fixație, să nu iasă la plimbare în oraș cu coșurile de gunoi. Râd, fiindcă mi se pare o glumă reușită.
 
Între timp, la școala lui Felix se învață, iar eu primesc de acolo evaluarea semestrială a băiatului. Printre altele aflu de la coordonatorul clubului de șah că Felix uită și trebuie să i se reamintească în mai multe rânduri valorile pieselor de șah. Îl întreb dacă cunoaște importanța acestora și știe despre ce vorbesc, întrucât îmi spune, alintându-se, că pentru el, caii sunt cei mai valoroși, fiindcă sunt frumoși, blânzi și delicați, iar el, când joacă șah, dă fericit regina și regele pentru cai. Înțeleg despre ce e vorba și răman să mă bucur de restul evaluării.