Reperul

Fac ce fac și îl mai întreb pe Felix câte-o înmulțire, apoi vine și ziua de dinaintea primei zile de școală, ca să decid să fac ce-oi face, dar să nu uit să-l întreb iar, așadar întreb după ce fac, fac și întreb, apoi asist neputincioasă la o învălmășeală de numere și cifre anapoda și nimerite, la câte o smiorcăială asortată cu dezordinea și îngrămădirea de cunoștințe, devin la rându-mi haotică, cer ajutor în stânga și-n dreapta, acolo se râde de mine și de noi, halal ajutor, sunt înghesuită și trebuie să ies de sub teroarea claustrofobiei pe care o simt. Ideea, să-i dau un reper viguros ca iubirea, pe care să se sprijine și-o să vadă el ordinea cum apare, zis și făcut, mă leg de ultima necunoscută, opt ori trei, îi cânt apăsat douazecisipatrul, cel ce nu se lasă țintuit în minte, optoritreidouazecisipatru, optoritreidouazecisipatru, optoritreidouazecisipatru și tot așa, de zici c-am înnebunit de tot, nu alta, copilul râde cu mucii apoși de smiorcăială întinzându-i-se pe obraji, optoritreidouazecisipatru, apoi observ declicul, clic face, fiindcă orice urmează să-l întreb alături de opt ori trei Felix răspunde fără multă ezitare. Așadar nesiguranța. Așadar sprijinul. Așadar optoritreidouazecisipatrul.

Notă: A nu se încerca asimilarea tablei înmulțirii doar cu ajutorul iubirii, întrucât aceasta îți poate asigura numai memorarea lui opt ori trei, ceea ce este cvasiinsuficient, chiar daca, recunosc, cald și confortabil.