joi, 6 noiembrie 2014

Hipnotice

Anamneza se desfășoară rapid, răspunsurile scurte, lămuritoare, oarecum stupid-stânjenitoare aduc câte un zâmbet pe fețele noastre, fiindcă la toate întrebările, boli cronice, alergii, internări, istoric semnificativ, răspund cu câte un 'nu' ce bate caraghios ritmul dialogului. Închei totuși într-o altă notă, îi fac cunoscut medicului la finele anamnezei că totul cu băiatul pare să fie în regulă, mai puțin, credeți?, faptul că se crede câine. Râdem împreună, iar Felix latră de trei ori doveditor și continuă să cerceteze aparatura medicală sofisticată, având probabil deja pregătite în minte curiozitățile de exprimat mai încolo. Examenul oftalmologic de rutină nu dezvăluie probleme de luat în seamă, iar pentru incetosarea privirii de după picăturile obligatorii, Felix cere dreptul la un croissant cu ciocolată. Nu i-l dau, dar îi amintesc că a mai mâncat unul de dimineață, iar mai mult de o porcărie pe zi nu se acceptă. Copilul pare indignat, fiindcă mă întreabă dacă 'nici măcar două' porcării n-ar fi drept să i se cuvină, însă tăcerea mea îi limpezește regula.
 
Ascunsă pe jumătate după ușa întredeschisă, o conduc cu privirea pe Kiti către mașina unde o așteaptă Cătă. Îi știu automatismele, automatismele ei dictează automatismele mele -coborârea treptelor prin dreapta lor, parcurgerea aleii median, oprirea derutată între cele două mașini și așteptarea cuminte a indicației părintești, urcarea în mașină și descaltarea- așadar zig-zagul privirii mele călăuzitoare, dreapta-stânga, centrul, punctul, stânga sau dreapta, unghiul, arcurile de cerc și linia dreaptă către înapoi, unde privirea hipnotică se stinge pe moment. Închid ușa.

Niciun comentariu: