Mă apasă o oboseală grea în picioare și cap, abia la orele dupaamiezii se resimte timpul de veghe petrecut cu o noapte înainte. Nu găsesc în moliciunea canapelei relaxarea visată, de aceea o caut în îndeletnicirea grădinarului. Este momentul potrivit așadar să îmi dedic o vreme pe îndelete trandafirilor mei, amânați de vreo săptămână încoace, cobor din casă înarmată cu foarfeca specială și cu o pungă atârnată de braț pentru uscături, îmi lipsește pălăria din paie de pe cap, pentru că bate un vânt cam puternic dinspre miazăzi și pentru că nu am. Dau ocol rondului de flori, urmăresc sistematic fiecare tufă și mă minunez de tenacitatea acestor plante nepretențioase. Între timp, peste gard, descinde într-o neobișnuită larmă dintr-o mașină familia complicată a vecinilor, un tată șovăielnic, o mamă temătoare și o fetiță aflată într-un continuu neastâmpăr. Din partea opusă, dinspre casă, răsună acordurile improvizate ale chitarei lui Horica, cu care adesea băiatul mă dinamizează când ies în grădina de flori. Pe măsură ce florilor li se reintregeste strălucirea de care uscăturile le mai lipsesc, înțeleg și eu ceva lejeritate în trup, iată că moliciunea și comoditatea canapelei costisitoare nu sunt la fel de prețioase precum natura cu a ei îmbinare maiestuoasă de senzații binefăcătoare. Dar copila vecinilor este strigată aproape în continuu pe nume de către mama ei, iar numele îmi răsună înțepător de fiecare dată în cap; cele două, mamă și fiică, au revenit acasă după o lungă perioadă, de aceea mamei îi apar periculoase pentru copil și câinele, și insectele, și vântul, și oboseala de după zborul lung, așadar repetă nemilos chemarea salvatoare. Acum nu judec, fiindcă este neghiobesc s-o fac. Dacă mai apoi voi judeca, o voi face, desigur, fiindcă este neghiobesc s-o fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu