Ce-mi place la Ecco, în afară de calitate, dar mai ales de sentimentul de confort pe care încălțămintea lor mi-l dă, de altfel un sentiment rar sau, în cel mai bun caz, arbitrar al acestui tip de produse, este serviciul de relații cu clienții. Iată-mă revenind în magazin după mai bine de o lună de zile de când le-am cumpărat și purtat, cu sandalele lui Kiti în cutie, cu una dintre barete descusută, așadar defectată prematur. Explic desigur împrejurările ce mă pot descrie ca fidel în calitatea pe care o am de client, deasemenea surprinderea trăită în fața defectării improbabile a sandalei stângi, ca prefață la cererea mea de înlocuire a încălțămintei fetei, și continui prin oferirea detaliilor tehnice trebuincioase unei atari înlocuiri. Sunt convingătoare, dar mai presus de aceasta, cred că o rată mică de defectare a încălțămintei Ecco în general îmi face problema prompt solvabilă, în ciuda faptului că îmi lipsește chitanța doveditoare a achiziției mele. Kiti primește la schimb o pereche nouă de sandale, același model, dar de altă culoare, însă această ușoară transformare nu este supărătoare, ci, din contră, este cu atât mai mulțumitoare, cu cât în momentul în care le-am ales pentru Kiti împreună cu băieții, am decis destul de greu între cele două culori existente pentru modelul preferat de sandale. Mulțumesc.
Când copiii mă întreabă diverse chestiuni, să le spun, tehnice, cum ar fi explicația vreunui cuvânt nou întâlnit sau despre fizio-patologia vreunui proces complex din organism sau căi de demonstrație a vreunei teoreme a geometriei euclidiene sau la ce bun duce păstrarea igienei vieții, mă simt o mamă responsabilă, înțeleaptă și matură, o mamă pentru care un răspuns cunoscut și unul necunoscut, dar care se găsește la o intinzatura de braț de mine și de ei, valorează identic, fiindcă nu reprezintă răspunsul meu spontan, ci este răspunsul generic al omului universal, relativ atemporal, interesat de cine este el pe lume. Pe de altă parte, când sunt pusă de copiii mei în fața faptului de a hotărî chestiuni legate de propriile lor persoane, așa cum părinții adesea sunt puși să facă, de exemplu, să înlesnesc comunicarea dintre ei sau să decid autoritar între ce cred eu că le este bine și ce le este rău sau să dau soluții ferme de viață și reguli stricte de urmat, mă simt deodată o mamă nevinovată, lipsită de experiență, naivă ca un copil, și asta nu pentru că mi-ar lipsi încrederea în propria-mi judecată, ci pentru că sunt convinsă că răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie să vină de la mine sau, dacă totuși vin, cel puțin să nu aibă acea certitudine matematică a răspunsurilor numite mai sus tehnice. Iată-mă așadar pe mine, mama, într-o firească și permanentă dualitate, pregătită mai mereu să-mi exhib deplinătatea dezvoltării mele intelectuale și profunzimea gândirii, totodată gata să-mi alterez această râvnită natură într-o mai jucăușă, nesigură și imaculată fire, instantaneu, la o pocnitură de degete și degetuțe. Deasemenea, mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu