Solar

Seara caldă și umedă ne ține până către miezul nopții pe verandă, unde improvizăm un mic cinema în aer liber. Băieții, cei doi mici împreună cu Horica, se aud de după casă, au lanterne; ei caută broaște, șopârle geko, libelule. Când se plictisesc, intră în casă și se joacă la laptop, îi aud entuziasmandu-se în jargoanele împătimiților de jocuri pe calculator. Kiti își găsește bunăstare într-un du-te-vino ocolitor a jumătate din casă, eu îmi mut scaunul către colțul după care copila dispare din vreme-n vreme, pentru a-i anticipa eventualele ruperi periculoase de ritm. Acestea nu vin în traseul pe care-l adoptă. Totuși, Kiti este nespus de bucuroasă și candidă în veselia ei, așa încât o apucă pe verișoara ei mai mare de mână și o înscrie în itinerarul ei de încântare. O trage pe canapeaua din răchită de pe terasa de după colț, în răstimp Theo îi zâmbește, îndrăznesc să spun cu entuziasm pentru atenția deosebită pe care Kiti i-o acordă. Stau amândouă câteva secunde, ca fetele, pe canapea, până când Kiti dictează iminenta reluare a traseului serii. Se oprește alte câteva clipe și în fața zidului pe care filmul se proiectează, cred că o ține pe loc lumina multicoloră ce-i strălucește în fața ochilor. In ciuda muteniei cu care ne-am obisnuit, copila noastra este uluitor de expresiva.