Recital de pian

Are emoții, dar ăsta nu este un lucru rău. Îi place să își cânte piesa, fiindcă o știe foarte bine. Când se termină, vrea la încă un recital, însă eu nu-i pot oferi deocamdată mai mult de o sută de recitaluri cu public restrâns acasă. Își amintește cât de dificilă i s-a părut piesa atunci când a primit-o, acum râde cu relaxarea pe care exercițiul ți-o dă. Îmi place poziția degetelor sale deasupra clapelor, nu observ neapărat asta decât prin comparație cu alți copii, ale căror degete îmi par prea întinse și rigide peste clape. Nu apasă destul de cinstit clapele, așa cum o face acasă, pun asta pe seama timidității sale. Are însă fluiditate și păstrează bine ritmul. Termină de interpretat partea lui și se aplaudă stingher, ca să se ascundă printre aplauzele spectatorilor, apoi vine către mine pentru o atingere de mâini. Se reașază în fotoliu alături de colega lui.