...

Am senzația că n-am mai trecut pe aici de multișor. Nu-i nimic, o fac acum, când Felix îmi amintește despre ce făcea el la patru ani. Dacă ai chef vreodată să-ți amintești fără efort mare, treci pe aici, prin jurnalul vostru.
 
Iarăși discuții aprinse pe marginea temelor. N-ai decât să nu ți le faci, îi spun enervată. Apropo, de ce nu te duci cu temele nefăcute, îl întreb. Pe Felix, desigur, fiindcă la liceu copiii se descurcă altfel cu temele, iar Kiti își face întotdeauna temele fără să crâcnească. Aaaa, când are, adică niciodată. Felix se gândește, află răspunsul, însă nu vrea să-l dezvăluie. Nicio problemă, secretul nu-i așa de mare, vrei să fii apreciat, nu-i așa? Băiatul își înghite suspinul și continuă cu tema la română, de citit un fragment din Habarnam care volum. Încă paisprezece rânduri, numără el și gata. N-am ce-i face, dacă vrea recunoaștere, trebuie să se recunoască nevoit să-și facă temele.
 
Până la urmă este și ăsta un exercițiu pe care trebuie să îl tot repete o vreme până-și îmblânzește încăpățânarea. Fraza asta are legătură cu articolul citit de dimineata, din care citez: "Astăzi suntem haotici, adesea depășiți de propriile noastre plăceri, foarte nesiguri pe noi în legătură cu ce să facem cu viețile noastre, temători să nu pierdem oportunități și disperați că nu vom realiza nimic, paralizați câteodată de libertatea nestructurată de care dispunem. De aceea, acesta ar fi momentul potrivit să ne reconectăm cu ideea grecilor antici că o viață împlinită depinde esențial de educație, de însușirea abilităților emoționale și a obiceiurilor sănătoase. Trăim o perioda a istoriei care pare pregătită să preia esența filozofică a Greciei antice, anume că a trăi o viață armonioasă este rezultatul unui proces de învățare." Cu alte cuvinte, beneficiul exercițiului repetat este la fel de mare pentru sănătatea fizică cât și pentru cea mentală.