luni, 19 mai 2014

Cauza unei suspensii

Aceste puncte de suspensie nu sunt ceea ce ar putea părea, ci sunt doar titlul necesar cel mai scurt pentru putința mea de a crea în condiții de creație nefavorabile, la timp mă refer, un timp împărțit inechitabil și echilitabil, în funcție de perspectivă, în defavoarea și favoarea, tot în funcție de perspectivă, înțelegerii lui Horica, la domeniul funcțiilor matematice mă refer. Cele nu mai puțin de două referințe dintr-o singură frază de mai sus explică chiar mai bine decât însăși fraza în toate componentele sale de ce numitele puncte de suspensie, iarăși, tot de mai sus, nu sunt ceea ce ar trebui să fie, adică o întrerupere intenționată a sensului pe care-l caut la un moment dat, deoarece îmi plac și încerc în general să-mi închei enunțurile.
  
Cum mă găsesc aici pentru a îmi explica acțiunile de acolo, mă aflu într-o mică încurcătură logică și emoțională, pentru că mă văd nevoită să aplic două titluri în corpul unui singur text, ceea ce îmi provoacă o mică anxietate din lipsa coerenței. Cum toate anxietățile se rezolvă în primul rând numindu-le și recunoscându-le că fiind ale tale, adică a mea în cazul de față, iată-mă asumându-mi-o și dorindu-mi, pentru propria-mi liniște, să scap de ea. Acestea fiind spuse, numesc acum textul de sub acele suplinitoare puncte de suspensie ca Exercițiile minții, iar acestui scurt text explicativ îi voi zice Cauza unei suspensii, cum veți fi și văzut deja.  
  
Notă: fotografiile articolului conex acestuia reprezintă o mică parte din fantasticul nostru sfârșit de săptămână sportiv, nu, de fapt, extrem de sportiv. Am zis. 
  
PS: vă place extensia perfectă a frumosului nostru adolescent din timpul serviciului? Hihihi, normal.


Niciun comentariu: