În așteptarea Crăciunului- 18 decembrie

Un ultim proiect la fizică pe anul ăsta îl împiedică pe Horia să ajungă la antrenamentul de tenis, ceva probleme de rezolvat, apoi o ia cu gândul la sceneta de deseară, pe care o prezintă împreună cu niște colegi în fața colegilor mai mari din liceu și a unor profesori, la vârsta asta copilul își roagă mama, te rog, să nu cumva să vii, iar mama ridică sprâncenele ritmic deasupra unei priviri malefice, poate o să vin, ha, ha, ea nu are nevoie de consolare, doar atâția ani la rândul a fost implorată, mamă, să nu cumva să uiți să vii la serbare, și mama n-a uitat, chiar de a fost câteodată aproape s-o facă, căci i-a lipsit obișnuința să își noteze chestii în agendă, ba i-a lipsit multă vreme și agenda, până când într-o bună zi s-a procopsit cu o agendă mică, roșie, cu coperte cartonate, de la prietena ei care știa de mult să scrie lucruri în agendă, și s-a apucat să deseneze în ea floricele, deoarece în atât amar de vreme de forțare a memoriei să nu uite, nici n-a mai uitat lucrurile importante, dar acum a rămas cu drag de agendele mici, delicat colorate și poartă mereu minim una cu ea, doar așa, să scrie sau să deseneze chestii drăguțe atunci când îi vine s-o facă, apoi, cum spuneam, nici nu prea mai uită, deși așa ar putea părea, uite, de exemplu acum, de unde a plecat, dar n-am uitat, căci mama sunt chiar eu, așadar n-am uitat că Horica pregătește cu gândul o scenetă în limba engleză, apoi copiii își dăruiesc unii altora mici obiecte, după o schemă întâmplătoare, un secret Santa, că-i la modă, copilul m-a delegat răspunzătoare de darul pe care el trebuie să îl facă, are încredere în mine, ba chiar mă flatează sincer, mamă, tu pari de cincisprezece ani în comparație cu alte mame pe care le-am văzut, deci ce mi-e cinșpe, ce mi-e paișpe, sunt persoana potrivită să aleg darul pentru o adolescentă, iar eu o fac cu gândul la fata respectivă, aha, e blondă, subțire, cu părul lung, acuma știu ce carte ar vrea să citească sau ce șosete să încalțe, măcar sunt mulțumită că lui Horia i-a plăcut alegerea mea, cum sunt mulțumită și că e ultimul proiect la fizică în anul ăsta, de fapt, că vine vacanța copiilor și a mea, să stau zile la rândul departe de mașina mea cochetă, mai ales pe exterior, departe de lumea dezlănțuită a nesimțirii din trafic, și tot n-aș încheia în felul ăsta frază mea, nu-mi place, de aceea găsesc mai potrivită zilelor noastre scuza lui Felix din astă  dimineață, un ecou perspicace al neputinței noastre de a reacționa eficient, atunci când l-am corectat fiindcă spusese, 'aș vrea să inceteasca răceala asta odata', anume scuza, 'ministrul culturii mă face să vorbesc gresit'.