marți, 17 septembrie 2013

Adaptare


 Într-o lume scundă, oamenii se-ndoaie,
 Într-o lume strâmtă, oamenii se-ntind,
 Într-o lume discontinuă, oamenii se fărâmițează,
 Într-o lume anodină, oamenii devin transparenți,
 Într-o lume roșie, oamenii devin hiperemici,
 Într-o lume strâmbă, oamenii par niște calcani umblători,
 Într-o lume turmentata, oamenii sunt rătăcitori
 și tot așa.

 Omul drept, plin, continuu, conturat, sănătos, armonios, chibzuit
 nu depinde de lumea din care face parte.
 Dar se străduiește ceva mai tare
 să încapă în ea.

2 comentarii:

Alexandra spunea...

Eu sunt faramitata...si discontinua :-(

MihaelaMaria spunea...

cu totii suntem in toate felurile la timpi diferiti, ceea ce nu e rau pana la urma, ne imbogatim!