joi, 15 august 2013

Rebeliunea firelor de păr

Cristale minuscule de nisip și sare se prind puternic de cărările întortocheate ale suprafeței capului și trupului, se strânge materie primă pentru o mare miniaturală, cu plaje mici uriașe de fire fine de nisip, cu ape sărate enorme, cât tot plouă pe mine în toate clipele de umezeală, dar până să ajungă să se adune, particulele de apă, nisip și sare laolaltă, mă metamorfozez într-un arici țepos, sărat și arogant, cu față maronie, nas în briza mării și membre adânc înfipte în nisipul fierbinte, care stă nemișcat și trândăvește cu zel în plin soare, mă ține platoșa ascuțită și întărită a spatelui și capului să nu mă răstorn în bătaie de vânt, căci îmi dă o siguranță nesperată această amestecătură de nisip și sare pe trup, cum nu o mai întâlnesc în alte împrejurări, cum nu o mai întâlnesc decât la mare.

Niciun comentariu: