Controlul. Acea dispoziție extenuantă, vanitoasă, dar mai ales iluzorie, organică și mentală, de a căuta cu încăpățânare să domini, să te impui și să supui voința și comportamentul altei persoane. A controla este sinonim cu a stăpâni, iar nouă nu ne place sa fim stăpâniți. Confortul stăpânitorului este temporar, deoarece efortul de a controla devine relativ pe nerăsuflate debilitant, într-o congruență inversă cu împotrivirea naturală a celui privat de libertățile sale drepte, câștigate prin procesul universal al nașterii sale.
Urc o scară, năucă, scoasă din minți de propria-mi trufie. Mă năpustesc dominator asupra copilului meu, ce fuge neîncetat. Urlu și dau cu putere din brațe, mă apăr și iau cu asalt balaurul din mintea mea. El poartă înșelător chip familiar, drag. Urc tot mai repede, fiindcă escaladez un conflict inegal. Eu sunt mare, el este mic. Calc apăsat în fugă zgomotoasă și ignor limita de stabilitate a scării. Copilul fuge și râde, nici în povestea cea mai urâtă de pe lume el nu mă poate percepe altfel decât o sfântă, ce jalnic! Neîndoielnic disconfortul se accentuează, abia îmi mai țin echilibrul, oprește-te, îmi strig într-un moment de respiro organic necesar, iar clipa își arată grația, fiindcă deodată mă găsesc plutind într-o seninătate bucolică peste un câmp cu maci și margarete. Copilul își încetinește vânzoleala și râde. Apoi plânge puțin și iarăși râde. Mă ia de mână, în liniștea de la baza scării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu