Patima unei clipe

Fetița a urmărit cu privirea valul de lumină ce a traversat scurt dormitorul odată cu ridicarea pentru o secundă a draperiei groase din fața ferestrelor și, atrasă de frumusețea formei lui schimbătoare, a împins stofa grea din geam cu ambele mâini către colțul camerei, parcă dorindu-și ca draperia să dispară, ca lumina să continue să se miște. Numai că în loc de unda dansatoare, a năpădit-o un tsunami de lumină albă, strălucitoare, ce a făcut-o pe fetiță să strângă puternic pleoapele între ele, de parcă ar fi vrut să își apere globii oculari de o gheară monstruoasă imaginară. Circumspectă, a îndrăznit să elibereze o privire temătoare din strânsoarea pleoapelor și, pentru că nu a regăsit valul jucăuș de mai înainte, și-a continuat un pic disperată căutarea, căutarea esteticului clipei duse ce o mâna irezistibil de la spate. Atunci a deschis ușa înaltă a terasei și, fără să perceapă îmbrâncirea aerului rece, aspru al iernii, a pășit cu picioarele desculțe, prea albe datorită contracțiilor protectoare ale vaselor de sânge ce îi străbat membrele, direct pe plăpumioara din puf de nea. Fără teamă, fără să se sinchisească de chinul trupului, numai pentru o clipă de frumusețe. Dar fetița trăiește clipele prea pătimaș, de aceea pierderea lor este foarte dureroasă. Povestitorului i-a venit greu să îi țină tristețea în pagină, de aceea i-a plăsmuit simplu, ca o ninsoare, o pensulă în mâna albă, încă contractată de ger, i-a dat și un flipchart în loc de trepied și culori acrilice și a atins-o cu o magie albă ca neaua proaspătă și miraculos căzută din cer, magie care a transformat-o pe fetiță într-o artistă. Fetița a ales cu vârful fin al pensulei doar culori luminoase, alb, galben, auriu, le-a amestecat cu grijă în căușul mâinii stângi, apoi le-a dus pe coala de hârtie într-o undă cutremurătoare de lumină, o frumusețe! Apoi s-a așezat pe podea, cu picioarele încrucișate sub ea, privindu-și opera. Trupul a început să i se legene ușor și un zâmbet i-a înflorit pe față de bucurie pentru că a prins unda încântătoare de lumină. Povestitorului i-a făcut bine să își imagineze că eroina sa își va găsi uneori clipele de fericire, așa că și-a încheiat povestea, repede ca să nu se piardă magia, cu un mic, dar hotărât punct.