Povestea camerei de muzică, ce a împrumutat temporar utilitatea unui atelier meșteșugăresc, se nimerește bine pentru a fi dăruită în preajma Crăciunului, pentru că ea dezvăluie bucuria unei pasiuni, bucurie ce întotdeauna inspiră frumusețe. Nu este tocmai creația unui artist meșteșugar, deoarece piesele prefabricate descoperite cu entuziasm în cadoul de la Moș Nicolae au fost gata pregătite pentru a fi compuse între ele, cu toate astea Horica s-a poticnit de câteva ori și a cerut ajutor, trecând printr-o seamă de trăiri dintre cele mai diverse, dar culminând cu acea mulțumire deplină că în cele din urmă efortul concentrării și atenției necesare desăvârșirii instrumentului său iubit a fost răsplătit. Din tot procesul ăsta, în care Horica s-a implicat cu mâini și suflet și în care am intervenit și noi, părinții, ba chiar și frații, căci aceștia l-au încurajat prin prezență și interes, băiatul nostru mare a învățat să își domolească nerăbdarea de a obține ceva dorit cu ardoare, să nu se grăbească înainte de a pune mâna, ci să analizeze și să studieze și, poate cel mai important, să aibă încredere. Chitara chiar emite sunetele așteptate, acelea și nu altele, atunci când este stimulată potrivit, iar un copil pasionat o mângâie acum cu drag și este răsplătit, nu doar pentru mângâierile sale, ci și pentru bucuria cu care îi atinge corzile. Moș Crăciun zâmbește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu