Nici n-am numărat întreagă prima săptămână de vacanță că ne-am și întors acasă de la bunici. Cel mai tare s-a bucurat de asta Xoco, câinele de pe stradă, pe care îl văd, ușor nemulțumită, într-o gașcă tot mai matură de câini nou-apăruți pe stradă. Poate și Broschi, rămasă într-o hibernare silită, dar cât se poate de firească, singură acasă. Singur acasa 6 sau oricat: broasca ce nu mananca o saptamana si de ciuda trage un pui de somn.
Kiti este la cură de slăbire, ea știe să își rețină acasă pretențiile, exacerbate la bunici, de a primi non-stop biscuiți. Horica nu este la cură de slăbire, el se vede pus să se compare fizic cu prietenii lui, toți mai înalți și mai solizi decât el, ceea ce îl face să își dorească cu ardoare să crească măcar cu două-trei zecimi de kilogram în greutate și doi-trei centimetri în înălțime. Va crește, chiar dacă nu mănâncă. Deocamdată i-a crescut părul. Felix mănâncă ișlere și ține doi cai de jucărie în două mâini. El ține încă la metoda smiorcăielii la comandă. Acum, ține doar un cal într-o mână și mai ține să îl ducă pe Horica la joacă, în camera lui. Kiti învață repede lucrurile, în ciuda faptului că îi vine greu stilul nostru de 'normalitate'. Așadar a învățat să țipe dacă își dorește ceva interzis. Bine măcar că Horica nu țipă. El însă se îmbufnează și bodogăne, ceea ce este un canon al adolescenței. Repet: ceea ce este un canon al adolescenței. Așadar nu mă împotrivesc normelor de viață, ceea ce vă doresc și vouă. În plus, îmi forțez un zâmbet fals. Exercițiu: zâmbește la comandă și observă cum misterioasele conexiuni neuronale centrale recunosc acele contracții musculare ale feței date de zâmbet ca fiind o stare de bine și îți transformă zâmbetul voluntar într-unul spontan, involuntar. Iată cum această superbă pseudo-rătăcire și neînțelegere a tainicei și subtilei tale minți îți ușurează atingerea stării de bine. Să îi fim minții recunoscători. Recunosc, îi sunt.
Acum am ajuns aproape să terminăm de numărat prima săptămână de vacanță și suntem acasă, cu sau fără teme în față. Dar asta nu ne face fața mai tristă decât ar putea fi daca am ține cont că scurgerea timpului este un fapt inexorabil, pentru că partea a doua nici n-a început. Dar să nu anticipăm și încă să colindăm. Dupa ce colindăm, poate anticipăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu