joi, 11 octombrie 2012

Să ne jucăm

Grupul de copii ai clasei pregătitoare are parte de două tinere învățătoare foarte frumoase, blânde și creative, ce înțeleg foarte bine că nevoile acestor copii de 5-6 ani nu pot fi împlinite decât prin crearea unui leagăn de libertate, libertate în joc, în exprimare, artistică și verbală, libertate în interacțiunile lor, așadar libertate în învățare. Întâlnesc cu atât de multă bucurie aceste râvnite calități în educatorii copilului nostru și ai celorlalți copii, încât îmi vine să intru cu ei în joc.

Programa  impusă de minister conține, binenteles, orele de limba română, matematică, muzică, cunoașterea naturii și sport, dar profesorii au libertatea să își dea frâu liber imaginației și să improvizeze, căci unde își are cel mai bun loc imaginația și liberatea minții și a spiritului decât în fața unui grupuleț adorabil, ingenios și imaginativ de copii aflați înaintea școlii?

Teatrul de umbre. Nu-i așa că în spatele unei scene transparente, improvizate simplu din hârtie sau material textil, cu figurine conturate și lipite de un suport oarecare din texturi nepretențioase de către mânuțe moi, care descoperă iscusința în fiecare liniuță, culoare, decupaj, nu-i așa că în acel locușor jocul și joaca de copil sunt veșmânt uimitor pentru învățare și hrană sățioasă pentru imaginație?

Copiii au lucrat împreună mai multe zile pentru a pune în scenă poveștile lor preferate, o prințesă, un măgăruș, o rățușcă sau un dinozaur. Felix a ales să pregătească una dintre aventurile lui Spotu-dinozaur, așadar l-am ajutat cu o ciornă pentru exersarea conturului marionetelor sale, apoi cu hârtia cartonată, viitoarea lor carne. S-a retras în camera lui, cu materiale, carton, lipici, foarfecă, creioane colorate, paie, apoi, după un timp, a revenit mândru cu marionetele sale, dar și cu povestea pe care nu știu dacă a prezentat-o a doua zi la grădiniță ca atare sau cu noi improvizații. Se făcea că prietenul său, Spotu-dinozaur, rege și polițist pe planeta lui, așadar un om, pardon, dinozaur al dreptății pe planetă, zbura liniștit și fericit în mirificul decor cu copăcel al scenei, însă deodată liniștea i-a fost tulburată de vederea unui confrate dinozaur, un T-rex de data asta, un T-rex dintre cei mai înspăimântători, întrucât acesta era un hoț de pizza. Iar voi puteți ghici, nu-i așa, căci oameni perspicace sunteți, ce făcea acel T-rex, hoț de pizza în acel decor mirific, da, da, fura pizza. Dar nu fura doar o pizza, ci, hulpav, își îndesa pizza după pizza în cocoașă, da, în cocoașă, detaliu pregnant și intrigant în profilul hoțului lui Felix de pizza. Copiii s-au distrat, bănuiesc eu, căci domnișoarei învățătoare i-a plăcut mult povestea înscenată de Felix, la fel cum ne-a plăcut și nouă, celor de acasă, deși, recunosc, suntem ușor subiectivi în apreciere, întrucât atât povestitorul, dar și eroul lui ne sunt cum nu se poate mai dragi.

Mie  îmi place la grădiniță și Felix pare tot mai mulțumit cu noua postură a vieții sale de preșcolar-școlar-în-devenire. Să eliberăm energiile creatoare, pentru a înlesni exprimarea liberă și fermecătoare a copiilor noștri! Am zis.




2 comentarii:

Aurelia spunea...

Induiosator de frumos! Bravo, invatatoarelor!
Noi vom incerca sa facem acest lucru acasa!

MihaelaMaria spunea...

suntem mandri de ele:). ma gandeam la voi tot ca la invatatoarele mele, cu admiratie pt ceea ce faceti <3