Mi-e frică de păianjeni, a strigat și a aruncat pălăria portocalie a vrăjitoarei hăt departe, desfăcându-se cu mișcări repezite de pânzele imaginare ale zecilor de păianjeni desenați pe nylonul pălăriei. Nu părea că glumește, luase pălăria în mâini și o admirase, apoi deodată i s-a părut că arahnoidele sunt în mișcare, o mișcare de atac. Am ridicat pălăria împreună și i-am așezat-o lui Kiti pe cap, vezi, dacă Kiti nu se sperie, înseamnă că păianjenii sunt inofensivi. Surprinzător, Kiti a acceptat pălăria vrăjitoarei pe cap aproape un minut întreg, ceea ce, să recunoaștem, este ceva, căci într-un minut întreg poți să numeri lejer până la șaizeci, așadar mai mult decât până la trei. Am hotărât că vrăjitoarea Kiti este o vrăjitoare portocalie, deci bună, și am propus să îi imortalizăm zâmbetul de vrăjitoare portocalie cu pălărie pe cap, ceea ce am și făcut. Felix s-a apropiat ușor de pânzele blânde de păianjeni și a spus timid: și eu vreau să fiu un vrăjitor portocaliu. Kiti, ca într-un scenariu bine pus în scenă, și-a descoperit capul de vrăjitoare portocalie bună, transformându-se imediat în Kiti nevrăjitoarea, și i-a oferit frățiorului pălăria. Astfel că la rândul lui, Felix s-a metamorfozat pentru scurt timp într-un vrăjitor portocaliu, netemător față de păianjeni.
Mai târziu am coborât din mașina parcată aproape de o stație de autobuz, Kiti și cu mine, nu înainte de a ne împlini ritualul coborârii din mașină, fac o paranteză ca să spun că funcționăm adesea în ritualuri succesive, un ritual de trezire, unul de mic dejun, unul de spălat și îmbrăcat etc, ritual al coborârii din mașină ce s-a desfășurat întocmai după pașii ce l-au și făcut ritual, ceea ce ne-a asigurat buna dispoziție pentru împlinirea în condiții perfecte a următorului ritual, drumul către școală. Cum am spus, cu o Kiti mulțumită de ordinea așteptată a lucrurilor, dar discret încruntată preventiv, așa, pentru orice eventualitate, am pornit legate de mâini să traversăm stația de autobuz încărcată de oameni dispuși din plictiseală să ne acorde atâta atenție câtă am dori și chiar mai multă. Sunt sigură, dar asta n-are nici o relevanță, că, de data asta, un alt-ceva misterios din Kiti le-a atras oamenilor privirile către ea, căci nici gest sau trup inadecvate, nici vorbă nepământeană, nici mimică bizară nu le-a arătat, ci nonșalanță prin tot și toate a emanat delicata și neliniștita Kiti în timpul ritualului drumului către școală. Dar ea le-a simțit privirile întoarse acum spre fata ce se îndepărta de stația de autobuz, legată de mâna mamei ei, și nu i-a lăsat pe oamenii magnetizați în neconsolare de spectator la capătul specacolului, ci i-a mângâiat neașteptat cu o răsucire maiestuoasă a trupului înapoi, către ei și un surâs. Am apucat să le mai zăresc capetele ce reveneau umile în poziție firească unul câte unul, de parcă se închidea ușă după ușă peste fiecare pătrățel al unei table uriașe de șah.
Și nu știu dacă misterioasa eroare ivită în ritualul drumului către școală a fost cauza pentru explozia în care a luat foc următorul ritual al zilei, intrarea în școală, dar știu că mica magie a dimineții noastre mi-a dat un sentiment bun de încredere, încredere în forța fetei noastre de a străluci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu