vineri, 19 octombrie 2012

Aroma blândă a dimineții





Într-o frumoasă dimineață de octombrie târziu, ca în aproape orice altă dimineață, nu neapărat frumoasă și nici neapărat de octombrie, băiețelul cel fericit, numit la naștere, aproape fără un gând, Felix, m-a îmbrățișat într-un moment al ei în care cu greu aș fi putut spune de e vis ori realitate, așadar în zorii ei, ai dimineții, amintindu-mi că diminețile sunt date pentru bucurie și îmbrățișări, mai ales când ele vin cu seninătate, și nu pentru somnuri adânci de frumusețe sau de orice, deoarece acestea se fac în plină noapte și se pot face de unul singur, adică aproape oricând, pe când o îmbrățișare are nevoie de doi pentru a se împlini. Așadar i-am acceptat îmbrățișarea caldă, deși l-am rugat să se cufunde într-un alt somnic, superficial de data asta, și totodată să se cufunde în brațele mele încăpătoare pentru măcar încă niște minute de trecere blândă din vis frumos în realitate frumoasă, doar atât, iar el mi s-a cufundat acolo unde îl așteptam, în somn ușor și brațe.

Pe mai târziu în dimineața noastră lungă și-a păstrat din atingerea bună a îmbrățișării de mai devreme, astfel că m-a răsplătit cu mai multă atenție, pe care am numărat-o într-o povestioară scurtă despre aviditatea lui Spotu-dinozaur pentru citit, care din pofta lui nestăvilită și-a încărcat castel întreg cu tomuri, de nici ușa n-o poate deschide, căci riscă să îi cadă volumele în cap, și care citește și zece cărți într-o singură zi, aviz academicienilor ce tind să se adune. Am numărat apoi bunăvoința băiatului de a mă ajuta, căci la solicitarea mea de a ordona ușor din nebunia camerei de zi, Felix m-a mângâiat cu un 'sigur, mami, puiuțul e la dispoziția ta' și a venit. Iar în drum către școli și grădiniță, deodată, cu speranță ieșind din ochișorii lui perfecți, m-a întrebat, 'daca aș fi un cățel, mami, unde m-ai ține?', iar pe mine nici praf de îndoială nu m-a atins, de aceea i-am răspuns instantaneu 'în brațele mele', răspuns pesemne așteptat pentru confirmarea regulată a iubirii de părinte de către toți copiii, doar așa, din dor și bucurie, din speranță și încredere, pentru că băiatul mi-a trimis delicat niște zâmbete ingenue și o dezmierdare, 'mmm, mmm, mmm'.


Niciun comentariu: