Revedere

Cu copilașul cel mic la volanul mașinii, mi-am putut lua ochii de pe inutila marcație a mijlocului drumului nostru din plin câmp, din apropierea casei. Astfel, păstrând doar una dintre cele două cozi ale ochilor către sensul deplasării, mi-am scăldat privirea în balta peste care tocmai treceam, îi zic baltă, deși e lac toată ziua și noaptea, fiindcă îmi place sonoritatea cuvântului în context și text, atrasă fiind de apele învolburate de atâta cădere de ploi, ape ce băteau într-o cadență cu frecvență mare gardul metalic de dinaintea micii cascade de sub podețul drumului. Felix a lăsat și el volanul din mânuțe, fascinat de muzicalitatea celestă a naturii, ceea ce nu ne-a afectat căci mașina încetinise și ea oricum și părea că va opri într-o clipită, ceea ce a și făcut, așadar ne-am găsit două capete ieșite pe fereastra șoferului, mute în admirație. Muțenia a fost de bun augur, deoarece la doar cinci metri de privirile noastre vrăjite, cocoțate maiestuos pe gardul metalic, tronau trei egrete albe, ca trei prințese delicate, așezate în același loc unde le-am văzut în toamnă, în ultima zi de dinaintea marii lor migrațiuni, ah, ce dor ne-a fost de ele. Nu putem ști cine sunt ele dintre toate frumoasele cerului, însă am convingerea că au mai trecut prin sălciile de deasupra lacului nostru și că ieri, douazecisitrei mai, au aterizat acasă din zborul lor anual impresionant.

Bucuroși de revedere, cu respirațiile aproape suprimate și cu nelipsita cameră a telefonului meu, ne-am lăsat din nou privirile magnetizate de turbulențele apelor, acolo unde niște cozi de pește mare țâșneau din apă, lovite în gardul metalic. Tabloul inedit ochilor noștri ar fi putut fi intitulat 'în coadă de pește', cu mențiunea că sensul figurat al expresiei din titlu ar fi trebuit uitat, întrucât o coadă de pește se zbătea în capătul din dreapta al podețului, alta în cealaltă parte și încă una erupea brutal în mijloc, toate într-o alternanță amețitoare. La un moment dat am zărit amândoi și corpul gras, enorm, legat de una dintre cozile de pește, mai târziu aflând de la Horica că ar putea fi vorba de crapi de minimum cinci kilograme. Momentul acesta ne-a anulat muțenia amândurora, iar strigătele noastre entuziaste au gonit egretele, care s-au îndepărtat în înaltul unei sălcii, acolo unde alte egrete și stârci de noapte se felicitau bucuroase și relaxate pentru aterizare, ca piloții unui avion în holul unui aeroport, după contactul cu pământul.

Apoi, după ce am reușit să surprind egretele în zbor și în copac, l-am privit pe Felix în ochi și am descoperit acolo propria-mi bunăstare. Tacit, am agreat să lăsăm pentru moment lacul și fauna lui înapoi și vocal, am remarcat, din nou împreună, un câine mic, alb, cu urechi caraghioase, ce ne însoțise vesel tot timpul.