Un compromis

Sunt sute. Îi văd din depărtare, sunt grupați în pâlcuri. Alții vin neîncetat într-un șir indian perfect drept și impecabil organizat, nu poți să nu le admiri rânduiala. Ocupă întreaga bandă a autostrăzii pe care se deplasează. Le invidiez hotărârea pașilor ritmati de un instinct superb de viețuire și determinarea, întrucât par rupți din seria misiunilor imposibile. Sunt minusculi, dar de neoprit. În dreptul zgârie-norului argintiu e kilometrul zero al marșului. Acolo se află intersecția lumii lor, pe măsură ce, unul câte unul, îl ating, se risipesc, tot unul câte unul, într-o inflorescență construită în jurul uriașului de cucerit. Nu-l vor putea urni, e un munte pe lângă ei, dar sunt sute și îi văd cum dislocă fărâme miniaturale din bloc, suprimându-i acestuia integritatea. Pe măsură ce se împovărează cu fărâma lui, individul părăsește inflorescența înspre lateralele acesteia, așadar floarea naște mugurași împodobiți, iar tulpina ce o ține dreaptă își continuă tenace creșterea. Îi urmăresc din apropiere, sunt într-adevăr fascinanți, din păcate autostrada lor se intersectează cu autostrada noastră. Deschid fereastra, închid ochii și dezlănțui atacul asupra lor, încleștând pumnii pe buton. Sunt jandarmul înfocat al autostrăzii noastre până ce golesc întregul recipient-spray antifurnici.