Când întorci ochii către mine, e prima oară când mă întâlnești sau poate a doua oară, cu intenția de a mă saluta politicos, îți alunecă privirea ușor spre stânga ta, într-acolo unde Kiti te vrăjește, enervant poate, prin mișcările ritmice și discrete ale buzei inferioare. Simți o stânjeneală, e ceva nefiresc în dinamismul mimicii ei, dar nu îți poți refuza, pur și simplu, satisfacerea curiozității, categoric, de înțeles. Ești bine educat, nu îți permiți decât o ocheadă de-o clipă, și îmi dai binețe. Uneori, atunci când eu te întâmpin pe tine cu un 'buna ziua', îți e un pic mai ușor, ți-e oarecum legitimă indiscreția, ești invitatul meu nedeclarat să scapi de stinghereală.
Ce vreme frumoasă, oare mai ninge iarna asta, ce vremuri grele, domnule, ce vremuri, și toate, cuminte ochi în ochi, dar dreapta mea e fără liniște, își simte supremația amenințată, ca atare începe al ei spectacol de dominație, ce ignoră statusurile sociale, ba, poate, tocmai că nu le ignoră. Și își joacă cartea câștigatoare, cu ridicări neoportune, întinderi lălâi, cuvinte guturale. Acum ai ajuns la o răscruce, a ta eliberare cuviincioasă pentru privit, și ai ce vedea, zău, depinde totalmente de buna mea voință, e schimbul inechitabil, știu, dar poți să te încrezi în decizia mea cinstită, de obicei nu-mi place să te las în perpelire. Sau ba, îmi place, însă mi se întâmplă rar. Vă rog să nu vă faceți probleme, fetița are autism, așa-ți dau dezlegare pentru dezlănțuirea tirului de întrebări și nu vreau să se înțeleagă de aici că mă simt deranjată să-ți răspund, căci dacă o să mă simt, probabil că nu o să ajungem până aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu