joi, 27 octombrie 2011

Noaptea pisicile bat step

 La început venea accidental, în câte-o dimineață, când și când. Ba un somn întrerupt de, poate, vreun vis urât, ba o noapte prea lungă, venită precoce după o zi la fel de lungă, ba setea, ba, pur și simplu, deșteptătorul biologic normal. A început să îi placă. Dacă aș fi o pisicuță, și mie mi-ar plăcea să mă alint lângă pisica mea, să-i miorlăi și să-i torc de mulțumire la ureche, să mă lingă delicat și călduț pe botic în fiecare dimineață. Așa că, plăcându-i în culcușul cald și primitor al mamei, s-a hotărât să profite de pe urma zilnicei treziri prematinale ca să își mai pisicească trupușorul acolo, măcar câte o jumătate de oră, dacă nu mai mult. Pisica mare și-a descoperit o nouă sursă de altruism matern și a acceptat-o în pat, binenteles, pe draga ei pisicuță, cu temerea că, dacă faptele sunt clare, și anume, copilul vine în noapte diluată de zori în patul părintesc, nu aceeași limpezime o are efectul acestor fapte asupra părinților cu somn șubred și nopți ciuntite. Ei, și cum iubire deplină nu există fără câte un suspin, nici cel mai zdrențuit somn din lume nu trăiește numai în nefericire. Ca atare, mulțumesc adesea pentru bucuriile multisenzoriale pe care le găsesc în catifelarea feței de fetiță lipită strâns de mama ei, iar vouă, celor ce nu vă puteți închipui un somn odihnitor și dulce, consumat în strânsoarea cea mai strânsă, vă promit că acesta e posibil, e real și e pe-aici, printre voi. 

Am ajuns acasă spre miez de noapte. (Despre concertul lui Pat Metheny doar câteva cuvinte: curat, divers, cald, inedit, impresionant. Muzicienii, de o delicatețe artistică și umană deosebite, în contrast cu puterea magică a muzicii lor. Atât.) Când venim noaptea acasă tropăim și batem step. Kiti ne-a auzit prin somn mișcările și s-a și vrut bătând tactul alături de noi, pe ringul de dans. Am refuzat-o relativ politicos (se putea și mai bine, însă) și am întors-o în leagănul lui Moș Ene. Noi, ăștia trei mai mari din familie, am mai tropăit puțin până am ajuns spălați în pat, de aceea Kiti a insistat, 'pot să vin și eu la petrecere?'. I-am explicat, nu, ai visat doar, dacă te culci repede la loc, poate chiar vei dansa sau măcar vei contempla, cum îți place ție, ringul de dans în vis. Și apoi, am închis doar ochii, urechile nu se puteau calma după concert. Am ațipit în cele din urmă, dar, cum urechile îmi erau treze, am auzit un zgomot bineștiut, de gard din ușă dărâmat pe parchet. Kiti. E trează, nu se lasă până nu o accept lângă mine, mi-am zis. Numai că ea n-avea chef de somn, avea chef de chef, cum v-am spus. Sunt obosită, am calculat în minte, trebuie să o obosesc cumva și pe ea. M-am răsucit în pat astfel încât să cuprind cu privirea cadrul ușii camerei lui Kiti și m-am așezat la pândă. Am deslușit în foșnetele, scârțâielile și vibrațiile din liniștea nopții, mișcările și pașii lui Kiti, cu care se ridica în capul oaselor, cobora din pat și se îndrepta tiptil către ușă. Imediat i se profila silueta în cadrul ușii, siluetă albă în toi de noapte de la culorile pastelate ale sacului ei de dormit. În aceeași clipă aruncam cu voce tare, aspră și fermă câte un 'nu', 'inapoi', 'culca-te' scurt și poruncitor. Kiti făcea stânga-mprejur instantaneu, așa ca o fată cumsecade ce este, fugind și aruncându-se prinsă în patul ei. Ei bine, n-au trecut două minute și scena s-a repetat. Apoi iar, și iar și iarăși, cam de cincisprezece ori, nu mai puțin. Kiti nu s-a lăsat învinsă, de obicei e perseverentă, eu, însă, am capitulat, totuși, nu complet nefericită, întrucât planul meu de a o obosi a chiar funcționat. Așadar, i-am permis această ultimă dată să își completeze intenția, iar Kiti, bucuroasă, asta a și făcut, adormind ostenită cu obrazul în palma mea.

 Astăzi Kiti nu mai vine accidental în patul părintesc. Ea se arată în cadrul ușii dormitorului nostru noapte de noapte la prima trezire din noapte sau dimineață, fie ea dată de un vis urât, o zi trecută încărcată sau o sete chinuitoare.

Niciun comentariu: