marți, 7 iunie 2011

8 iunie ori zece



 Iunie. Nu am cunoscut această lună a anului până acum zece ani. Îl ştiam pe septembrie bine, auzisem de februarie, mai, octombrie şi august. Dar de iunie nu mi-a spus nimeni, nimic. Până când a apărut ea, Kiti. Hai să îi spun astăzi aşa cum i-am spus pentru prima oară, acum zece ani: Catinca Maria. Ne-am trezit cu Catinca Maria în braţe la un început blând de iunie, acum un deceniu, atunci pe când iunie venea parcă ceva mai molcom cu căldurile ei văratice. Am admirat până atunci zeci de flori frumoase prin curţi şi grădini, pe câmpuri şi poieniţe...în iunie, neştiind că e iunie. Cred că atunci iunie s-a supărat pe mine, ştiţi, lunile pot citi gândurile, apoi, văzând totuşi că mă emoţionează frumuseţea şi delicateţea florilor, mi-a dăruit o floare deosebită, o floare de o frumuseţe şi o sensibilitate rară căreia i-a legat de o tulpiniţă firavă o etichetă cu o dată de ţinut minte: 8 iunie. Mi-am strâns floarea în braţe, am sărutat-o pe creştetul moale, apoi i-am citit eticheta fiindcă eu întotdeauna citesc etichetele. 8 iunie. Aha, mi-am spus în gând, opt şi iunie, un număr rotund şi drag mie, care transformă numele de lângă el, atâta ignorat, într-unul simplu şi frumos. Încântată de cunoştinţă, Mihaela Maria, şi i-am întins o mână rotundă de atâtea mângâieri; încântată de recunoaştere, Iunie, şi mi-a zâmbit. 
 
  
 
 La mulţi ani, floare frumoasă! 





Petrecere de ziua lui Kiti in câteva poze:


Masa e pusă, să inceapă petrecerea:


Horică işi etalează măiestria in faţa verişoarei lui, Theo, sărbătorită alături de Kiti, al treilea an la rând (la cât mai mulţi!):


Kiti, cu prietenul ei care-o inţelege cel mai bine, Bicu-bunicu:


Cele două verisoare, sărbătoritele inceputului de iunie si torturile lor. Fiecare cu al ei, să nu se supere nimeni:


Si mama cu copiii ei, la un deceniu ai mult de suflat, nu glumă:

13 comentarii:

Mamiţuni spunea...

La multi ani, Kiti!

zumzi1 spunea...

La multi ani Kitty!!!!!!
Ce masa frumoasa ati avut in familie...!!!!

Aurelia spunea...

Multi ani frumosi, Catinca Maria!

adra_bell spunea...

La multi ani, fetita frumoasa si delicata!

Bogdana spunea...

esti eroina mea sa stii. tu si cu alina. si zilnic mai invat cate ceva de la voi. si va multumesc.

MihaelaMaria spunea...

multumesc, dragele mele,
@zumzi, dublu multumesc si pt complimentul privitor la masa, mi am luat fata de masa de 30 de persoane:) de la zara home, e plina de floricele si imi place mult, petreceri sa fie.
@bogdana, ma coplesesti , iti multumesc pt apreciere:)

Ceska777 spunea...

La multi ani, Kity!

@ndreea spunea...

La multi ani, multi si frumosi, draga Catinca Maria!

Mami de Kity, sa va bucurati de multe aniversari in familia frumoasa si numeroasa!

MihaelaMaria spunea...

ceska, andreea, multumesc pt urari, va doresc numai zile frumoase!

Carla spunea...

La multi ani fericiti si sanatosi si din partea noastra!

Sunteti minunati!

MihaelaMaria spunea...

carla, multumesc! ma bucur ca v ati regasit linistea:))

Anonim spunea...

La mulți ani Kity!!! Tili si Ghita

MihaelaMaria spunea...

multumim, ce surpriza placuta! La multi ani si lui nenea Ghita si petrecere frumoasa deseara!