Rebel fără cauză?

 De o vreme încoace e tare neliniştită. În tot ceea ce face se vede o agitaţie nestăpânită care parcă îi aruncă în aer comportamentul. Nu contează starea în care se află, de o fi satisfacţie pentru gustarea care urmează sau bucuria jocului cu fraţii sau supărare pentru cine ştie ce disconfort fizic, toate i se întâmplă pe un fond de agitaţie. De cam trei săptămâni încoace Kiti simte exploziv şi haotic. E peste tot şi nicăieri. E veselă şi tristă. E în priză şi deconectată de realitate. Şi cu toate astea se străduieşte. Se vede că se străduieşte să ne facă pe plac însă există în ea o voinţă mai puternică decât străduinţa de a fi la locul ei. Ieri am găsit ceva mai greu resurse să-mi stăpânesc temerile şi durerea pentru chinul ei. Totuşi am găsit, m-a ajutat şi tati al copiilor să o fac şi e atât de bine să fii optimist! Eu nu cred că Dumnezeu dă fiecăruia atât cât poate duce ci cred că Dumnezeu îţi dă tăria să duci ceea ce primeşti. Ştiu că neliniştile astea tulburătoare din Kiti se vor risipi într-o zi şi ştiu că atunci vom fi cu atât mai încrezători că întotdeauna încape şi mai bine, important e să cauţi până găseşti. Şi pentru că Kiti simte tot ca noi, ceilalţi, de lucrul ăsta sunt sigură, l-am învăţat de-alungul anilor, pot să garantez că Kiti iubeşte, suferă, se bucură, se întristează, glumeşte, agreează, preferă, în general simte, deci trăieşte, de aceea îmi pun serios întrebarea oare nu îi este la fel de dificil şi unui copil sensibil să treacă prin adolescenţă. Pentru că dacă aşa e, răbdarea şi înţelegerea părinţilor trebuie să fie chiar mai mari decât în perioada copilăriei mici, iar suportul afectiv este crucial pentru dezvoltarea copilului. Mă gândesc la celălalt preadolescent al nostru, Horica, mă gândesc la toate micile, deocamdată, furii şi dezechilibre care îi îmbracă unele acţiuni. Mă gândesc la temerile lui, la neliniştile şi tumultul din sine, mă gândesc la unele replici tăioase şi conclusive de-ale mele, de-ale noastre, ale părinţilor lui ca răspuns la micile sale rebeliuni, mă gândesc cât sunt de nedrepte şi cât de tulburătoare pot ele fi. Mai ales când el, copilul rebel fără voie, se străduieşte. Pentru că aşa cum Kiti nu poate să-şi reţină unele comportamente, e posibil ca nici Horica să nu poată pur şi simplu. Astfel că închei acest text ca un îndemn şi o promisiune pentru mine în primul rând să fiu mai înţelegătoare şi, neapărat, mai calmă. Pentru că, pe probate, când îţi vine să îţi iei lumea în cap de nervi şi oboseală şi frustrare, starea de calm poate înfăptui minuni. Doamne ajută!