Fata dintr-un oraş indepărtat

 S-a trezit năucă într-o casă ai cărei proprietari trăiau respectând nişte reguli stricte şi erau inacceptabil de neînduplecaţi cu cei care le încălcau. Nu exista să nesocoteşti cumva chiar şi cea mai neînsemnată regulă, trebuie să menţionez că nu existau alte criterii de ordonare a regulilor în cartea ce le conţinea decât acela al creşterii importanţei regulii în funcţie de îngroşarea literelor cu care erau aşternute pe hârtia cu iz de document, deci odată ce ai fi avut nesăbuinţa să ignori o reguloaie, regulă sau regulita erai izbăvit numai prin acceptarea şi executarea unei pedepse. În carta proprietarilor cu feţe inflexibile stătea scris cu litere maxim îngroşate pedeapsa primă, medie şi ultimă, una şi aceeaşi pentru toate păcatele, multiplicată însă suficient de mult încât să asigure iertarea dar totodată şi să împiedice o eventuală viitoare abatere de la regulă. Şi anume, de ai fi fost tânăr sau bătrân sau slab sau gras, de ai fi fost pitic sau uriaş sau floare sau insectă, atunci când călcai strâmb, făceai una, două sau mai multe genuflexiuni. Aici trebuie să mă opresc puţin întrucât mi se pare remarcabilă intenţia proprietarilor cu reguli în cap de a contribui la bunăstarea fizică şi socială a naţiunii, ei fiind nişte luptători şi susţinători acerbi ai valorilor democratice şi a drepturilor omului şi deasemenea fiind încrezători în reuşita unui demers în care regulile există pentru a fi respectate nu atât pentru valoarea lor coercitivă de dragul coercitiei ci pentru ordinea pe care o asigură. De aceea ei au şi creat acest model miniatural de societate ideală, casa lor cu reguli stricte. 

 Bine-ai venit pe la noi, au asigurat-o pe vizitatoarea ce picase ca de pe Marte în casa aceasta, ei fiind totuşi, în ciuda aparenţelor rigide, nişte oameni ospitalieri şi au poftit-o înăuntru aşezând-o la masă nu înainte însă de a îi citi CARTEA. Deşi obosită, chiar extenuată după drumul anevoios şi destul de neaşteptat până aici, fetiţa, căci vizitatoarea cu aer năuc era o fetiţă, a ascultat cu interes regulile casei, citite de către însuşi stăpânul ei. Dar la fel cum oamenii aceştia trăiau fericiţi pentru şi după nişte reguli clare, fetiţa, sosită cel puţin din alt oraş dacă nu chiar de mai departe, crescuse învăţând paradoxal că regula primordială după care se trăieşte pe această lume este 'trăieşte fără reguli'. Cu toate astea însă, ea îşi privea gazdele cu aerul celui mai silitor elev atent la lecţia predată, ba chiar încuviinţa dând uşor din cap din când în când pe cititor. 

 Masa decurse fără întâmplări deosebite, totuşi gazdele nu putură să nu remarce timiditatea exagerată a fetei manifestată prin stilul ei rezervat de vorbire, privirea îndreptată înspre farfurie şi mina prea gravă neconcordanta cu acţiunea prozaică de a mânca. Însă odată cu terminarea mesei, deci cu potolirea foamei, fata redobândi starea energetică de normalitate şi redeveni copilul crescut şi educat în oraşul ei natal astfel că, pe când se retrăgea cu vioiciunea recăpătată înspre camera de zi a casei, zări pe o consolă sculptată din lemn de sheesham câteva fotografii înrămate de către proprietarii casei, fotografii pe care, din cauza dezgustului inexplicabil resimţit faţă de ele, le întoarse şi le culca cu dosul în sus aşa încât să nu le mai vadă. Din păcate, tocmai dorinţa proprietarilor de a vedea şi admira câteodată fotografiile respective i-a determinat să le inrameze şi să le etaleze, de aceea gestul brutal al fetei i-a lăsat perplecşi pentru câteva secunde. Odată cu scurgerea secundelor respective s-a scurs însă şi patima ce le-a întunecat gazdelor raţiunea, scurgerea patimei bărbăteşti făcându-se cu o viteză ceva mai mare decât a celei femeieşti motiv pentru care bărbatul rosti cu o voce aspră susţinută şi de o mimică la fel de aspră şi indicând ameninţător cu degetul genunchii fetei: "zece genuflexiuni!". Luată prin surprindere, fata zâmbi cu voie bună şi, fără să crâcnească, începu să-şi numere şi să-şi execute pedeapsa. Bărbatul, impasibil ca o stâncă, îi ţinu fetei o scurtă lecţie despre importanţa respectării regulilor într-o comunitate iar fata îl aprobă păstrând încă un zâmbet pe faţă.

 Albastru, verde, maro, negru, ROZ, albastru, verde, maro, negru, ROZ, albastru şi tot aşa mai departe se înlănţuiau bucăţele de ţesătură colorată unele de celelalte formând un covor dreptunghiular din lână care acoperea podeaua camerei în care gazdele şi oaspetele lor pălăvrăgeau vrute şi nevrute în jurul unor pahare cu suc de portocale. Fata sorbea sucul din pahar, îşi asculta respectuoasă gazdele dar privirea îi era atrasă regulat de rozul din covor pentru care simţea o fascinaţie crescândă greu de descris şi care izbucni într-un impuls de nestăvilit de a îl atinge cu degetele, ceea ce şi făcu. Gazdele, îşi aruncară priviri subînţelese prin care conveniră să ierte acest exces însă fata, neapreciind ca atare gestul gazdelor sale, îşi luă elanul necesar pentru forţarea norocului şi îndepărtarea ispitei roz şi, apucând cu ambele mâini covorul şi ridicându-l în braţe, îl aruncă într-un pachet dezordonat departe de ea. De data asta proprietarii amuţiră într-o furie oarbă şi instantaneu îi ordonară fetei: "douăzeci de genuflexiuni!". Iarăşi fata le execută destul de senină însă odată cu terminarea lor glasul şi respiraţia i se modificară, primul devenind mai stins, a doua devenind mai frecventă.

Mulţumiţi şi încrezători în izbânda lor, proprietarii casei cu reguli şi pedepse stricte îşi contemplau creaţia şi îşi întăreau convingerile oricum suspect de tari chiar şi pentru nişte convingeri. Şi pe când făceau asta cu o autosuficienţă demnă de câteva zeci de genuflexiuni, iată că fata născută şi educată cel mai probabil într-un oraş situat la o mare depărtare şi picată năucă la poarta casei aceleia, se ridică zâmbind cu gingăşie, apucă cu ambele mâini covorul cu pete roz, îl ridică pe braţe şi îl aruncă departe de ea într-un gogoloi dezlânat şi dizgraţios. Şi începu să râdă bucuroasă. Culoarea din obrajii gazdelor dispăru ca prin minune, recăderea este întotdeauna mai dureroasă decât căderea pentru că este mărturia continuităţii şi persistenţei răului, şi, aşa transparenţi la faţă, proprietarii strigară într-o voce, şi ea destul de spartă: "treizeci de genuflexiuni!. Copila, cu trup atletic apropo, începu să-şi ispăşească pedeapsa numărând conştiincios genuflexiune după genuflexiune. Le încheie cu zâmbetul pe buze, e adevărat, uşor mai palid însă prezent acolo. Deznădejdea şi panica îi cuprinse pe proprietari, e cu neputinţă să nu-i găsim un leac acestei rebele, ziseră ei din nou la unison. Numai că rebela le râdea cu poftă şi gingăşie iară ei, bieţii creatori de reguli de necălcat, nu vedeau decât un rânjet batjocoritor pe chipul fetei.

 Război îţi declarăm, rostiră emfatic gazdele în faţa fetei.Neimpresionata de tonalitate, fata acceptă bucuroasă provocarea şi, fără să stea pe gânduri, aruncă bietul covor pătat cu roz hăt departe, tocmai în colţul camerei. Patruzeci de genuflexiuni, cincizeci de genuflexiuni strigă echipa iar fata le execută fără împotrivire şi tot aşa, avură loc mai multe bătălii. Cum, de fiecare dată, fata cea veselă sfârşea prin acceptarea şi executarea pedepsei primite se poate spune că proprietarii au câştigat toate bătăliile. Numai că, tot ei, proprietarii, au sfârşit epuizaţi de perseverenţa şi consimţământul fetei de a se supune regulii pedepselor şi au capitulat în dezonoare pierzând propriul război, în propria casă, cu propriile arme. Au luat covorul cu pete roz, l-au depus în braţele fetei ca pe un trofeu în braţele învingătorului, au strâns din dinţi şi au închis ochii iar fata l-a aruncat departe cu zâmbet glorios pe faţă. După care au deschis cartea cu reguli stricte la pagina în care regula scrisă cu litere de grosime medie indica coordonatele fixe ale dispunerii pe podea a covorului cu pete roz din camera de zi şi au tăiat-o cu regret. Dar şi cu o umbră abia perceptibilă de bucurie, ssst.