Stare uşor astenică. Notă accentuată de diferenţele mari de temperatură dintre dimineţi şi dupăamieze. Plus cantitate insuficientă de somn. De curând reprezint o ţintă pentru cele mai mici două treimi ale copiilor abia începând cu ora şase antemeridian. Mulţumesc. Carevasazică mă smiorcăi inutil de lipsă de somn când de fapt e mai bine. În plus, chiar dacă ne înghesuim capetele pe o lungime de 50cm de pernă Felix, Kiti şi cu mine, reuşim totuşi să mai dormim măcar o jumătate de oră înainte ca alarma să ne dea deşteptarea. Mai sunt şi dimineţi când chiar eu sunt cea care se trezeşte prima. Ca astăzi. Şi crezi cumva că pot să-mi infrang impulsurile egoiste de a îi lua la pupat cu riscul să-i trezesc şi pe ei?
Sunt rea şi bună aproape în acelaşi timp. Când sunt rea, sunt rea. Indiferent de faptul că cerşesc anularea atributului primit spontan. Felix e bun, îl anulează repede, nu stă mult pe gânduri. Mai mult, îl schimbă radical: acum eşti bună. Dar eu ştiu că o face de dragul meu şi nu împotriva motivului ce l-a făcut acum un minut să mă numească rea. Pentru că ştiu că voi mai fi rea şi altădată. Dar sunt şi bună. Chiar sunt. Întrebaţi copilul, el nu minte, cel mult păcăleşte. Păcălelile lui sunt ceva de genul 'mami, vreau să-ţi spun ceva acolo, pe mână!' Da? Ce vrei să-mi spui? păcălesc şi eu că nu ştiu. Şi ţoc, mă pupă pe mână, în locul indicat. Tot el, haha, ce te-am păcălit! Aşa că, vezi, el atât poate să mintă cel mai tare.
Ai un buboi roşu pe nas! Ce păcăleală de întâi aprilie idioată am găsit să-i fac lui Horica! Alta mai bună nu mi-a venit în clipa în care mi- a venit să-l păcălesc. Ai putea trage concluzia că aş fi impulsivă. Uneori sunt. Horica sare ca ars spre oglindă, nici nu ajunge să se vadă că, miloasă cum sunt (când n-am motive de milă, mi le creez singură), dezvălui, hei, e întâi aprilie! Horica verifică totuşi în retrovizor, nasul e la fel de mic cum l-a lăsat de dimineaţă în oglinda din baie. Înainte de asta, poate de-aia m-a cuprins grija cu păcăleala, era oţâră mohorât. Ce ai, eşti îndrăgostit? NU, ce întrebare stupidă! Şi, în plus, cine să se îndrăgostească de mine cu faţa asta? Cum adică, ce faţă ai? Păi, mi-au zis mai mulţi colegi într-a cincea, ce faţă ciudată are ăsta! Cum, vrei să zici că eşti urât, aşa ţi se pare când te uiţi în oglindă? Nu neapărat! Îhî, îhî, mă prefac că plâng, suntem nişte urâţi toţi că doar semănăm, ştiam eu că e ceva... Nu-i adevărat, intervine şi Felix, poate cel mai pământean pe moment, tu nu eşti urât Horica! Eşti foarte indragostibil, întăresc şi eu iar Horica mustăceşte cred că împăcat cu sine.
Da bobârî babârî bobârî babârî bo, scuze tata dar risc să te fac celebru, sunt versurile unui cântecel 'compus' de tata. Copiii îl cântă de câteva zile la baie, bucătărie, în timp ce se îmbracă, stau pe wc, ba au încercat să-l pună şi pe note la chitară. GATA, m-am săturat! Nu şi însă de Kiti încercând şi ea să-l cânte! Da- da, bobâra-bo bâ ba, zice şi ea acolo cum poate. Pare chiar mai simplă decât vorbirea. Cântă Kiti, cântă!
*Henry de Montherlant via M Tournier (again, că-mi place)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu