Aprilie însorit

Soarele. E suficient să strălucească liber, fără amenințarea norilor, ca să ne crească tonusul. E rece încă aerul de podiș, aprilie își păstrează aici mai curate trăsăturile din timpurile nezorite ale secolelor trecute, aer de trecere, cu explozia bobocilor din martie târziu, cu trecerea capricioasă de la zile însorite la zile mohorâte, plângăcioase, cu temperaturile tot așa de răsfățate și, iarăși, cu toanele iscate din nestatornicie ale stărilor noastre omenești. E rece aerul, dar soarele știe să te încălzească și din depărtarea cea mai îndepărtată, așa precum un gând bun te încălzește și te bucură de oriunde ar veni el.
 
 În soare plin și într-o mulțumire în sfârșit legitimată și exprimată, și-a dobândit Horica premiul, cupă, diplomă și cadou și tot în soare și într-o clipită sau, hai, două mi-am căpătat, eu, de data asta, plăcerea unei fotografii discrete cu micul și emotivul nostru tenismen. Apoi, căci clipa însorită a mai ținut o vreme scurtă, i-am onorat soarelui ivirea de sub stratul gros de nori al ultimelor zile printr-o plimbare relaxantă pe străduțele tihnite ale bătrânului oraș al copilăriei mele.