sâmbătă, 19 februarie 2011

Retele de bufonerii

 Sună telefonul lui Horica. E Z., un coleg de clasă, care îl invită în parc împreună cu 'foarte mulţi alţi colegi de clasă' pentru 2-3 ore după şcoală. Ce să facem acolo, întreabă Horica, la care i se răspunde 'stam, povestim...'. Horica are un ton neutru uşor spre prietenos, îmi dau seama că nu e încântat de idee, replica lui îmi confirmă presupunerea. El zice: 'stii Z., am o treabă de rezolvat şi, în definitiv, astăzi există atât de multe reţele de socializare...' Mă amuz împreună cu el după ce încheie convorbirea telefonică şi remarc stângăcia refuzului său, mai ales că Horica nu are timp de pierdut în 'reţele de socializare' mai mult decât cinci minute la 2-3 zile pe facebook. 
 
  
 
 Horica la stomatolog. Ar putea fi un titlu prozaic pentru descrierea experienţei trăite de Horica acum o săptămână şi ceva. Nu că n-ar mai fi intrat băiatul într-un cabinet stomatologic până acum, dimpotrivă, şi-a petrecut chiar zeci de ore în cabinetul lui Bicu, bunicul său, încă de când era mic-mic şi vroia să devină paleontolog. Dar să simţi confortul de a vizita cabinetul unui dentist ca prieten al medicului nu are nimic de a face cu a-l căuta în calitatea indezirabilă de pacient, calitate de care s-a folosit în cazul cu pricina mai mult forţat decât voluntar. Din fericire pentru el, acum la 11 ani, Horica nu are şi nu a avut încă nici măcar o singură carie la vreun dinte temporar sau definitiv, în schimb, din cauza unei stări paroxistice de frică, o frică prostească aproape, nu m-a lăsat aproape patru ani de zile să mă ating de micul incisiv lateral superior pe care îl poartă cu mândrie încă de la 11 luni în guriţă, pesemne s-a ataşat excesiv de el, care, deşi era mobil, a blocat erupţia omologului său definitiv. Aşa că am simţit cu toţii că sosise momentul adevărului: era momentul în care Horica a trebuit să afle că amânarea chiar pentru scurt timp a deciziei de a îşi etala curajul bărbătesc-incipient pe scaunul stomatologic va duce inevitabil la o erupţie obraznică dar totodată justificată în cerul gurii a incisivului definitiv, erupţie cu care şansele ca Horica să revină des şi prieteneşte în încăperea pregnant şi specific mirositoare vor tinde spre zero, revenirile lui rămânând dese dar nu şi prieteneşti. Aceste specificări s-au dovedit convingătoare  astfel că l-au dus pe băiatul nostru plin de temeri în cabinetul bunicului. Aici însă frica organică resimţită de erou s-a pus în scenă ca un spectacol comic de circ, cu chiote, icnete, plânsete amestecate cu râsete, tremurici, tresăriri la vederea celor mai inofensive instrumente şi  urlete tragice telenovelistice de implorare adresate noului Bicu cu cleştele în mână îndreptat tocmai spre el, nepotul! Încărcătura emoţională s-a accentuat şi datorită prezenţei mai multor membri ai familiei distribuiţi în evantai în jurul personajului preadolescentin purtător de dinţisor de bebeluş în gură. Şi cu tot chinul şi teama cu care s-a prezentat în cele din urmă să-şi dovedească curajul, parte din reprezentaţia oferită de Horica, eu îmi luasem bilet la comedie, s-a născut din plăcerea lui de a fi histrionic. Şi tot de-asta, cine credeţi că inventează acum poveşti de groază cu schiori pe munte pentru colegi si profesori ca să motiveze spaţiul ştirb de la intrarea în gura lui Horica? Aţi ghicit, chiar el însuşi!

4 comentarii:

alina spunea...

Totul e bine cand se termina cu bine ... :).

MihaelaMaria spunea...

intotdeauna!

din lumea mea spunea...

Bravo Horia! Stiu ca e usor creepy sa mergi la stomatolog, insa in mod sigur si absolut intotdeauna benefiiciile sunt mai multe decat efectele secundare (sperietura sau durere). Spune sincer, nu-ti vine sa razi, acum cand esti fara dintisorul de beblas in gura, fiindca ti-a fost atat de teama? Cine va avea un zambet de invidiat?
Va pup,
Speranta

MihaelaMaria spunea...

speranta, ce dragut! o sa i citesc mesajul tau lui horica si cred ca o sa mi arate spatiul gol de pe gingie intr un zambet larg:)