Când ţi-e sete, bei apă

 Nu poţi să te aştepţi de la un copil să plângă de sete, am zis să plângă realmente de sete şi nu să se smiorcăie pentru a obţine atenţie, aşadar să plângă de sete cu sticla de apă lângă el, cel puţin nu dacă se numeşte Felix şi este copilaşul nostru. Căci l-am lăsat câteva minute singur în bucătărie şi i-am mai şi refuzat paharul de plastic de la Ikea cu apă în el doar pentru un scurt timp în care mi-am schimbat îmbrăcămintea de stradă cu cea de casă şi i-am adus o păturică lui Kiti adormită pe canapea după o zi grea, pesemne, la şcoală. Şi pentru că acest copil nu duce lipsă de inventivitate, a găsit şi a pus în practică rapid soluţia pentru alinarea setei astfel că l-am găsit cu cana de plastic de la Ikea în mână, aceea pe care a vrut-o şi numai pe aia, cană pentru a cărei scoatere din bufetul suspendat am chiar şi eu nevoie de o ridicare elegantă pe vârfurile picioarelor şi pentru care băiatul şi-a târât un scaun de pe care a coborât o cutie plină de dulciuri şi nişte reviste ca să se caţere pe el. După care , acolo urcat fiind, a încercat probabil să pompeze apa din sticla de 5 l şi nu a reuşit, de aceea a deşurubat pompa de pe sticlă şi şi-a dat-o la o parte. Am intrat în bucătărie la momentul potrivit întrucât  dacă aş fi făcut-o mai devreme m-aş fi îngrijorat să-l văd cocoţat iar mai târziu, aş fi fost nevoită să scot mopul din debara asta pentru că Felix îşi aşezase cana  pe scaun şi încerca să ridice sticla grea şi să toarne din ea apă prin capul larg cunoscut. Ce să mai vorbesc, copilul ăsta are abilităţi de supravieţuire!