marți, 30 noiembrie 2010

Guşteriţa-librăreasă

Odată intraţi în librărie, cu privirile atrase de rafturile încărcate şi colorate, n-am observat altă mişcare decât cea a propriilor noastre picioare. Horica a ţintit întâi cu privirea, apoi cu tot corpul colţul cu jucării-porcării-pentru copii să-şi caute Tek-dekul, un miniskateboard foarte popular printre copiii de şcoală, poate chiar mai popular decât UGGurile Australia printre fetişcane, iar eu m-am apropiat de tejgheaua în spatele căreia stau îngrămădite creioane, pixuri, gume, mine, caiete, liniare şi câte şi mai câte. Şi o foaie milimetrică speram să existe printre câte şi mai câte dar, neavând acces în spatele tejghelei, am căutat o privire prietenoasă care să-mi rezolve problema. N-am găsit. În schimb, dintr-un ungher întunecat sau poate chiar din faţa mea, căci cu o figură aproape complet imobilă şi un trup încremenit, cu greu aş fi putut să-mi imaginez că fiinţa aceea chiar se mişcă, ca o guşteriţă uriaşă şi flămândă, femeia din librărie mi-a orăcăit răstit şi autoritar de mai să mă treacă un fior de teroare care însă nu m-a traversat căci s-a întâlnit, înainte de start, cu un simţământ hazos dat de ridicola şi inutila răţoială. Ştiam că îmi voi lua binemeritatele urecheli în continuare de la atotputernica vânzătoare dar am riscat cerându-i lămuriri cu privire la suma datorată pentru o foaie milimetrică şi o cutiuţă de mine zero şapte, asta pentru că, surprinzător sau ba deloc, majoritatea celor cu care facem schimb de bani se încăpăţânează să amestece leii vechi cu leii noi iar amalgamul rezultat poate deruta o persoană ca mine, persoană care dacă i se cer trei lei pentru o coală de hârtie, fie ea şi milimetrică, ea chiar dă acei unu, doi, trei lei şi nu zece, douăzeci, treizeci de bani. Astfel că am suportat, de dragul absurdului din fază, ultimele tonalităţi ameninţătoare şi am părăsit pusă la punct zona, cu capul plecat şi hârtia în mână, ca să-l caut pe Horica, Horica deja scufundat de surescitare printre cutii şi cutiuţe căutând disperat Tek-dekul visurilor sale. N-a fost această librărie să fie împlinirea visurilor lui Horica dar cine îşi mai împlineşte visuri în librărie în ziua de azi?

2 comentarii:

@ndreea spunea...

:) M-a amuzat povestea voastra! Şi ne-am recunoscut în ea! În contextul ... "nu pune mâna!" Într-o librărie, anul 2010, unui copil de nici 4 ani ... Ahhh! Cum ştim să ne mai vindem (marfa)!
Deprecierea asta ne dă bătăi de cap şi nouă!

MihaelaMaria spunea...

bine-ai venit pe la noi, @ndreea, da, stiu ca interactiunile astea absurde si rupte parca dintr-un trecut indepartat sunt (inca) comune si le avem mai toti. daca avem problemele IMENSE in scoala din cauza 'profesionistilor' ramasi in secolul trecut, atunci nu e de mirare ca o biata vanzatoare de librarie crede inca ca e de neinlocuit.:((. sa ti traiasca copilasul de inca nici 4 ani:)))!