The great privilege of being star of the week

Cu mult drag a acceptat Horica să fie azi invitatul lui 'star of the week' al grupei lui de grădiniţă ca să le vorbească copiilor despre dinozauri. Aţi ghicit, eroul săptămânii la grădiniţă (şi eroul permanent acasă) este (încă) Felix şi, ca orice erou care se respectă, are privilegiul de a-şi chema într-una din zilele săptămânii lui pe cine doreşte ca să facă orice, numai interesant şi distractiv să fie. Ei bine, Horica s-a gândit să fie pentru o jumătate de oră profesorul de paleontologie al copiilor de patru ani şi pentru asta s-a pregătit serios aşa cum face orice profesor, pentru că pregătire serioasă se numeste timpul de 45 de minute pe care l-a petrecut aseară la birou desenând şi colorând o scenă de mezozoic, căutând un mic velociraptor urlător pe fundul cutiei de jucării de mult neexplorată şi alegând şi răsfoind una dintre multele sale cărţi despre dinozauri colecţionate încă de pe când zicea 'potogan' şi 'potrocala'.

Fără să exagerez şi cu o doză de obiectivitate necaracteristică unei mame ce sunt, spun cât pot de sincer că Horica a arătat, chiar şi fizic cu ochelarii lui rotunzi pe nas dar nu despre asta este vorba, exact ca un mic om de ştiinţă, susţinându-şi cursiv, antrenant, interactiv discursul cât se poate de specific încât până şi pe noi, adulţii, ne-a captivat cu detalii interesante. Felix, din rândul doi, şi-a ascultat atent frăţiorul, a şi mimat cu degetele sale, ca toţi copiii dealtfel, gheara letală a unui raptor aşa cum i-a îndemnat Horica, motiv pentru care a fost uşor 'zgariat' de vecinul său a cărui 'gheară' s-a dovedit a fi chiar mai 'letală' decât a lui Felix. Iată cum a găsit copilaşul meu motiv întemeiat să izbucnească în plâns mai ales că a simţit că prezentarea lui Horica este spre terminate şi că urmează foarte în curând să fie din nou lăsat 'de izbeliste' de mama şi fratele lui la grădiniţă. Astfel că am părăsit grădiniţa oarecum în pripă, în cor de glasuri de copii mulţumindu-i 'profesorului' acompaniat de un solo binecunoscut de urlete.

Poze am făcut câteva cu telefonul pentru că Horica, profesorul distrat, mi-a adus aparatul lui de fotografiat fără baterie încărcată. Bun şi telefonul deşi nu atât de bun pe cât m-aş fi aşteptat eu să fie la cei cinci megapixeli cu care se mândreşte pe spate. Bravo, Horica scump!