La targ

L-am pregătit pe Felix de alaltăieri: alege nişte jucării din cutiile tale, jucării cu care nu te mai prea joci, pentru a le duce la Muzeul Ţăranului Român şi a le schimba pe alte jucării aduse de alţi copii. 'Dar pe Spot, să ştii, că nu vreau să-l dau!'. De dimineaţă au adus un căluţ, o maimuţă, o Barbie cam cheală dar îmbrăcată (pentru că în concordanţă cu formele artificiale pe care le afişează o vezi deseori dezbrăcată), nişte ursuleţi de pluş, 4 cutii cam rupte dar cu piese complete de puzzle, o fantomă gelatinoasă rotitoare, o gentuţă roz în formă de iepuraş şi încă câteva figurine. Le-am aprobat, le-am înghesuit în două pungi şi am luat drumul muzeului. Cu Kiti ne-am dat întâlnire mai târziu acolo, ea va veni de la şcoală. Cam frig afară, de fapt nu atât de rece cât vânt în coridorul din curtea muzeului unde copiii şi-au expus jucăriile de târguit. Am fost uimită să văd că unii dintre micii târgoveţi au pregătit jucăriile ataşându-le etichete cu preţuri destul de piperate, 20-30 de lei. Şi mai uimitor mi-a părut un băiat care avea chiar telefoane mobile de vânzare, 200 de lei, ieftine ca braga, pe lângă seria impresionantă de maşinuţe şi alte aparate de zbor sau nu.

Felix a vrut să se plimbe printre jucării ca să îşi aleagă una pe care să o ia eventual la schimb. Stilul său de negociere a fost unul care ar putea părea neavantajos la o vedere superficială. Dar, întrucât în cele din urmă a lăsat toate părţile mulţumite, asigur scepticii de calitatea avantajoasă a schimbului. Iată cum a procedat: plimbându-ne pe la tarabe Felix a zărit o maşinuţă care l-a atras. Fac o paranteză şi previn că alegerile la care urmează să asistaţi vor crea un aer de monotonie aceasta deoarece băiatul a pus mâna numai şi numai pe maşini. A întrebat la indicaţiile mele proprietarul în ce condiţii se desparte de maşină. Răspunsul reprezentând o sumă oarecare de bani a fost predecesorul întrebării 'nu te interesează vreo jucărie de-a lui Felix în schimbul maşinii acesteia?' A urmat un 'să vedem ce ai acolo', apoi alegerea unei jucării din teancul nostru. Buuun, primul troc realizat! Am continuat căutarea printre exponate şi ne-am oprit, cum altundeva?, tot în faţa unei maşinuţe. 'Pe asta o vreau!' a cerut Felix cu moderaţie şi nedumerire, 'acum ce fac, am ales o maşinuţă'? Am reluat paşii de mai sus şi am bătut palmele, şi fetiţa asta a găsit ceva atractiv printre lucrurile noastre. Numai că Felix a lăsat pe măsuţa fetiţei în afară de jucăria aleasă de ea şi prima maşinuţă obţinută prin schimb cinstit. Şi tot aşa. Până a rămas cu o maşină de poliţie ('cu nino-nino') iar noi cu mai puţine jucării de dat.

Între timp Horica a descoperit metoda perfectă de a încheia obositoarea şi monotona activitate de 'targuire', grăbit să caute atelierul de ceramică. Şi anume a început să îşi laude 'marfa' evidenţiindu-i principala calitate: e gratuită. Metoda, perfectă fiind, a funcţionat şi noi am părăsit mulţumiţi zona. Ne-am retras în încăperile destinate atelierului de pictură pentru copii, acolo unde sărbătoriţii au putut să se exprime cu pensulele în mână şi cu tablitele cu tempera în faţă pe mai multe bucăţi mari de pânză întinse pe jos. Aş fi vrut să participe şi Kiti la această activitate pentru că îi face plăcere să întindă culoarea pe planşă însă a întârziat puţin şi a prins doar piesa de teatru din club. Horica a pictat un dinozaur carnivor pe care însă s-a plictisit să-l mai anime cu puţină culoare iar Felix a amestecat toate culorile şi a mâzgălit, zice el, un peşte. Apoi ne-am deplasat în club unde ne-am întâlnit cu Kiti şi Alina pentru a urmări împreună finalul piesei de teatru. După care am plecat acasă.