marți, 25 mai 2010

Pene blonde din babe ramolite si isterice

Iar au plecat porumbeii eliberaţi intenţionat de data asta de Horica. Sunt, de felul lor, nişte porumbei mai aiuriţi pentru că nu se orientează prea bine în spaţiu. Sunt fotomodele în lumea lor, a porumbeilor. Sunt albi imaculaţi, au cozi ca nişte evantaie dar sunt bleguţi, s-au rătăcit. Horica îi aşteaptă încă. Mai sunt câteva ore ca să egaleze perioada primei lor dispariţii. Şi mie mi-au dispărut ieri papucii. I-am dat jos din picioare lăsându-i la marginea patului în care am urcat să urmăresc un meci de tenis la televizor. Când am vrut să cobor din pat nu i-am mai găsit. Felix şi cu tatăl lui dormeau în dormitor. Da, uneori mai dorm amândoi în camera de zi. Horia citea o carte iar Kiti învârtea o elice. I-am privit pe amândoi suspicioasă şi am ales-o pe Kiti ca suspectă principală în dispariţia papucilor mei. Horia m-a chemat în curte să ne jucăm. L-am şantajat, vin dacă mă ajuţi să-mi caut papucii. A acceptat compromisul şi am purces în căutarea papucilor. Sub canapea, după uşi, în sertare, în frigider, în coşurile de gunoi (nu v-am spus că colectez gunoaiele?), în maşina de spălat vase, în wc, în debara la pantofi (poate n-ar fi fost rău să încep de aici). Unde or fi, parc-au intrat în pământ. Unde sunt papucii mei, Kiti? Kiti m-a luat de mână şi m-a dus în debara. Acolo şi-a luat pantofii ei de pe un raft gata să plece undeva. Ha, ha, nu plecăm nicăieri păpuşică, cu un zâmbet îngăduitor către Kiti, a crezut că plecăm undeva, cu un clipit de ochi complice către Horica. Mă rog, a mai durat ceva căutarea noastră deja devenită disperată cât am reevaluat fiecare loc posibil. Până când am ajuns din nou la debara. Unde Horica mi-a găsit papucii. Păi nu mi-a răspuns Kiti la întrebare?

Ce vă place la Kiti? Este rândul lui Kiti să stea în faţa clasei iar colegii ei să răspundă la întrebare. Este frumoasă cu părul ei! Se îmbracă frumos întotdeauna!
Ce vă displace la Kiti? Face gălăgie!

Ţie ce îţi place la Kiti, Felix? Că face ''iiiii'' şi râde la mine!

Ţie, mami, ce îţi place astăzi la Kiti? Îmi place cum mă uimeşte cu exerciţiile de gimnastică pe care le face împreună cu Alina în curte pe iarbă!

Ieri, de fapt alaltăieri sau, chiar nu mai ştiu, în ultima zi în care a plouat, Felix strigă: ''Ploaie!!!'' Tot el şopteşte ca şi cum i-ar fi răspuns cineva din depărtare:''daaaaa''. Apoi cu ochii măriţi de uimire, către noi: ''hei, aţi auzit? Ploaia vorbeşte!!!''

Înainte de plecare, ploaia mi-a vorbit şi mie. Mi-a şoptit că pleacă o vreme de la noi şi că până revine să nu uit să ud florile. A vorbit oare prea încet sau sunt prea mare ca să aud ploaia? Din fericire am remarcat tristeţea rododendronului din balcon aseară şi i-am dat un litru de apă. Dimineaţă zâmbea fericit!

Zâmbea şi Horica, hotărât să joace un meci bun. Zâmbetul s-a transformat în lacrimi de supărare după câteva ore. A pierdut. Lacrimile s-au uscat şi iar a râs. Şi eu râd şi plâng. Ultima oară când am râs şi am plâns aproape simultan a fost sâmbătă .La fel a păţit şi tati. Eram în maşina noastră şi ne aflam în urma unei Dacii vechi, model rablă, împopoţonată ca o babă ramolită. Rujată pe buzele fără margini, cu un lanţ metalic oxidat la gât, cu o poşetă din imitaţie de piele crăpată în spate şi nişte cercei imenşi din plastic colorat, nişte colanţi lucioşi incretiti pe pielea extinsă a membrelor inferioare şi o pereche de pantofi roşii cu tocul cui, cam aşa arăta şi Dacia-rablă din faţa noastră. Şi am râs amândoi, tati şi cu mine, de ea, am ridiculizat-o nemilos nemulţumindu-ne să îi enumerăm 'bogatiile' ci făcând consideraţii şi despre posesorul Daciei-mutant. Apoi am depăşit Dacia cea tristă şi l-am văzut pe el, şoferul mândru. Şi brusc ne-am întristat că ironia s-a transformat în milă. Şi râsul în lacrimi. Apoi, faptul că aproape ne-au dat lacrimi de milă ne-a adus râsul înapoi. Aşa am râs şi plâns noi împreună.

Horica a venit de la şcoală. E triplu necăjit: iar a luat 9 la română în teză, încă mai simte înfrângerea de dimineaţă iar porumbeii nu sunt în colivie. Că au zburat ca fraierii şi s-au rătăcit.

6 comentarii:

Ceska777 spunea...

Ce clipe minunate traim alaturi de copiii nostri........
Ai tai sunt grozavi, ti-am mai spus!?!?

MihaelaMaria spunea...

ceska, de acord! si da, mi ai mai spus, sunt o mama mandra si recunoscatoare.

Degetica spunea...

cioburi de viata, colorate si delicate.

MihaelaMaria spunea...

degetica, abia astept sa mai scrii:))!

Anonim spunea...

VISEZ ADESEA' DAR SI SPER' CA INTR-O BUNA DIMINEATA' PRINTESKA CEA FRUMOASA' TE VA CHEMA PE NUME,MAMA, RASPLATINDU-TE PENTRU TOATA DRAGOSTEA SI DEVOTAMENTUL CU CARE II INCONJURI PE CEI TREI IEPURASI













' RN

MihaelaMaria spunea...

anonim, multumesc dar chiar si asa copiii te rasplatesc in primul rand fiindca exista si te invata multe lucruri. apropo, cine esti?