Titlu plagiat: operatiunea monstrul

Nici bine nu pornim de dimineaţă de acasă în formaţie incompletă, că unii dintre noi lucrează pe model japonez-vacanţe scurte şi rare, (acum deschid o paranteză în paranteză şi îmi permit o pauză de râs determinată de întrebarea lui Felix "mami, tu faci ouă?", întrebare sigur în legătură cu dialogul pe care l-am avut împreună ieri pe tema mamifere/păsări, inchid paranteza din paranteză), deci, abia porniţi la drumuri administrative, eu cu băieţii mei, primim un apel telefonic. Fiind la volan, încalc regula şi primesc apelul, mai ales că bulevardul Mihai Bravu, pe care mă aflu, îmi permite să o fac. N-au trecut mai mult de zece minute de când am îmbrăţişat-o pe Kiti de plecare şi văd că cea care mă sună este L, profesoara fetiţei, apoi aud la telefon o voce disperată, ce imi aduce fiori reci pe spinare. Intreb dacă s-a întâmplat ceva.

"Are Kiti o jucărie-insectă mare? E o insectă uriaşă aici!!! Are o jucărie-insectă?" şi vocea ei sună a teamă, scârbă, neputinţă.

"Ce spui? Are mai multe insecte pe-acolo!" încerc să o calmez de la distanţă.

"E mare şi merge. Are o jucărie-insectă?", repetă L automatic.

"Dacă merge, nu cred că e jucărie" îi spun amuzată, deja imaginându-mi o lăcustă mai măricică, n-ar fi prima oară când as găsi aşa ceva în casă.

"Ah, a intrat sub biblioteca roşie, aştept să i se termine bateria!" şi replica asta îmi transformă zâmbetul de dinainte în hohote de râs.

În acelaşi timp, Horica din spate devine mai mult decât interesat de subiect şi îmi răcneşte la ureche neîncetat "spune-i să nu-i facă nimic, spune-i să o prindă, spune-i să izoleze zona" astfel că mă văd nevoită, pentru siguranţa traficului rutier, să răcnesc la rândul meu in masina, sa cer "LINISTEEEE!". Obţin pe jumătate ceea ce voiesc cu răgetul meu (iată un argument pro al faptului că mami nu face ouă ca o pasăre, ci rage ca un mamifer) şi continui să o liniştesc pe L, sugerându-i să acopere insecta uriaşă şi nepoftită cu găleata din baie.

"Eu nu mai fac lecţii în cameră la Kiti", zice ea, "mergem în camera de zi, mi-e tare frică".

"Bine, aşa să faceţi şi, dacă ai de luat ceva din cameră, apără-te cu Kiti pe post de scut când deschizi uşa", glumesc cu ea. "Apropo, Kiti a văzut-o?"

"Cred că da, dar a intrat imediat sub bibliotecă şi poate doar a zărit-o!" zice L şi mi-o şi imaginez pe Kiti uitându-se blazată şi uşor amuzată, dar nicidecum speriată, la mica-marea creatură cum îşi caută ea repede adăpost sub rafturile cu jucării.

Horica uită între timp de dorinţa mea de a scădea din decibeli şi revine cu gura mare cu idei de supravieţuire: "L, du-te în camera mea, şi ia de pe dulap scutul şi sabia mea de lemn, pune-ţi casca medievală pe cap şi luptă-te cu insecta. Dar n-o omorî, doar neutralizeaz-o! Ai grijă să nu fie un centiped uriaş veninos că ăsta poate trăi în casele călduroase din Europa sudică şi estică şi te poate capsa! Câte picioare are?"

"Nu ştiu, n-o mai văd, dar cred că are patru picioare!", L, tot cu vocea tremurândă iar informaţia asta sau poate vocea fetei sau probabil ambele ne fac să râdem din nou în maşină. "Mi-a spus mie Felix acum două zile:L, uite o insectă mare aici!" continuă ea.

"Ai văzut o insectă uriaşă, Felix?" îl implic şi pe mezin în grozăvie, bună idee căci pare nedumerit şi stă prea tăcut ca să zic că e în apele lui.

"Daaaa, am văzut o insectă maaaie în cameia lui Kiti şi avea nişte gheare imense!" se lasă Felix implicat răspunzând cu o voce îngroşată dinadins pentru gravitatea momentului şi, păcat că nu-l pot vedea, imaginându-mi ochii lui frumoşi şi mari măriţi încă pe-atâta.

"E clar, e un monstru acolo!" decid eu, în glumă desigur şi închid.


După un timp ajungem şi noi acasă, bine-nteles că fugim direct în camera lui Kiti, să vedem insecta gigantică, aşa cum ajunsese deja de atâta aşteptare şi curiozitate in minţile noastre. L a fost o eroină. A capturat-o exact aşa cum şi-a dorit Horia să o facă. În siguranţă, captivă sub găleata de la baie. Când ridicăm găleata o vedem. Nu este o lăcustă uriaşă, dupa cum ne-am aşteptat. Este tot uriaşă, dar este o coropişniţă. E ca o furnică maro uriaşă, are pe puţin 7 cm, două antene lungi şi doi cleşti ca scissor man. Picioare? Nu-mi dau seama câte are pentru că nu am loc de Horia şi Felix, bucuroşi de noul lor pet. Cu ajutorul unei coli de hârtie o ridică de pe podea şi o transferă într-o cană pe care o acoperă cu o altă coală de hârtie perforată cu mai multe găurele pentru a-i asigura insectei oxigenul necesar supravieţuirii. Acum sunt înconjuraţi de câteva cărţi despre insecte, caută, vor sa afle ce mănâncă, pentru a-i pregăti meniul.

Aaaaa, nu inainte de a lipi pe usa camerei sale o alta coala de hartie pe care sta scris asa: "RESTRICTED AREA. DO NOT ENTER!!!!! Run for your life! Wanna be eaten? Cold embrio storage. HEAR ME???"
V-am mai spus pe-aici ca e un biolog in devenire!